Ieri, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", din Oradea, a avut loc lansarea cărţii "Economie şi societate în Bihor", semnată de conf. univ. dr. Ion Zainea. Invitaţi să vorbească despre lucrare au fost: prof. univ. dr. Mihai Drecin, conf. univ. dr. Corneliu Crăciun şi prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu.

"Volumul se ancorează într-un domeniu de cercetare foarte interesant, respectiv în sfera vieţii economice şi sociale pentru Bihorul interbelic. Cercetările de genul acesta presupun o muncă asiduă pentru culegerea de date economice, la prima vedere puţin spectaculoase, pe care se bazează însă viaţa politică şi culturală a unei naţiuni la un moment dat", a arătat prof. univ. dr. Mihai Drecin. Cartea reuneşte, aşadar, date legate de instaurarea administraţiei româneşti în Bihor, după Marea Unire, date legate de evoluţia proprietăţii agrare, a meseriilor, industriei, comerţului, băncilor şi cooperativelor de credit. Sunt tratate, apoi, elemente de demografie istorică, situaţia învăţământului laic şi confesional românesc, proiectul înfiinţării unei universităţi româneşti la Oradea, date despre viaţa culturală. Interesante sunt şi subcapitolele care privesc calamităţile naturale care s-au abătut asupra Bihorului în această perioadă, situaţia şomajului, datele despre familie, despre starea şi condiţia acesteia într-o societate care făcea eforturi de democratizare, însă se confrunta şi cu greutăţi economice. "Dictatul de la Viena a stopat cu duritate evoluţia pozitivă a societăţii româneşti din Bihor, aruncând o parte a judeţului nostru într-o realitate ce tindea spre restaurarea realităţilor social-economice şi politice, care priveau mai mult spre trecutul feudal decât spre viitorul european", a mai spus Drecin. La rândul său, conf. univ. dr. Corneliu Crăciun a precizat că lucrarea se înscrie în preocupările constante ale autorului de a investiga trecutul politic, economic şi cultural al zonei Bihorului. "Cartea îşi propune să radiografieze perioada cuprinsă între Marea Unire de la 1918 şi Dictatul de la Viena din 1940. Se remarcă prin perspectiva largă pe care o aplică asupra zonei, dar şi a timpului respectiv, relevând componentele de natură politică, economică, culturală şi de istorie a mentalităţilor", a menţionat Corneliu Crăciun, adăugând că lucrarea se bazează pe un vast material informativ, identificat la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor, şi pe lucrări publicate până în prezent pe această problematică.