Elevii lui Râşniţă se pregătesc să intre în "storcătorul" play off-ului România - Luxemburg 31-20 (16-11) şi 36-22 (19-11) Aşa cum era de aşteptat, meciurile cu echipa din Ducat au fost doar simple antrenamente cu public pentru "tricolori", care, în urma acestor victorii, şi-au asigurat prezenţa la barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2006. De altfel, era şi greu ca deznodământul acestor jocuri să fie altul, în condiţiile în care toţi jucătorii luxemburghezi au statut de amatori. Majoritatea acestora sunt elevi şi studenţi, iar alţi componenţi au diferite slujbe de genul, mecanic de locomotivă, electrician, mecanic de întreţinere sau contabil. Debutul primei partide a fost marcat de un moment emoţionat, când toţi cei prezenţi în Sala Sporturilor au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Antonio Alexe. Chiar şi în condiţiile unui adversar modest, jocul echipei României a avut mult de suferit mai ales în primul meci. Numeroasele greşeli tehnice coroborate cu lipsa de concentrare şi precipitarea în faza de finalizare au făcut ca la finalul confruntării de vineri seara, tabela să indice o diferenţă de doar 11 goluri (31-20), în favoarea românilor. Antrenorul principal Lucian Râşniţă a găsit o explicaţie pentru prestaţia mai slabă a elevilor săi în confruntarea de vineri seara, când au irosit 16 contraatacuri şi au dat 11 pase greşite. "Am încercat să ne adaptăm exprimării echipei din Luxemburg, care practică un joc mai lent din punct de vedere al manevrării mingii. Oaspeţii au venit cu gândul de a prelungi cât mai mult atacurile, astfel încât să scoată echipa noastră din ritm, ceea ce, pe alocuri, le-a reuşit", a considerat Râşniţă. Cum succesul din prima partidă le-a asigurat prezenţa în play-off, handbaliştii români şi-au propus ca sâmbătă seara să facă spectacol astfel încât să răsplătească aşa cum se cuvine publicul orădean, prezent în număr mare şi de această dată în tribunele Sălii Sporturilor. N-au reuşit acest lucru decât pe alocuri, deoarece erorile şi diferitele nesincronizări şi-au făcut loc în jocul formaţiei noastre. Acestea au fost mai evidente în primul sfert de oră, când handbaliştii români, îndeosebi Mihăilă şi Tucanu, au lăsat impresia că participă la un concurs de ratări. În ciuda acestui fapt, problema învingătoarei nu s-a pus nici un moment, românii conducând în permanenţă. Cea mai mare diferenţă s-a consemnat în minutul 58 (36-18), însă în ultimul minut de joc, România a reuşit contraperformanţa de a încasa patru goluri fără a marca nici unul, prilej de mare bucurie pentru oaspeţi, care nu prea au parte de astfel de momente la echipa naţională. Dincolo de aceste victorii facile, slăbiciunile, deloc puţine, arătate de reprezentativa României, chiar şi în "dubla" cu Luxemburg, ar trebui să constituie un serios motiv de alarmă pentru staff-ul tehnic în perspectiva jocurilor din play-off. Mai ales că în această fază adversarii vor fi de altă factură şi fiecare eroare poate cântări decisiv în economia calificării la turneul final. România: Stănescu, Macri, Cenuşe - portari; Bibirig (2+1 goluri), Purcărea (2+2), Novanc (0+7), Mihăilă (4+1), Jurcă (2+0), Dimache (5+4), Petrea (5+5), Tucanu (1+3), Fortuneanu (2+0), Ghionea (6+13), Georgescu (1+0), Pârâianu 1. Muraru şi Iacob nu au fost folosiţi deloc, ei plătind astfel tribut prestaţiei mai slabe din "dubla" cu Ucraina, iar Pârâianu s-a resimţit în urma unei accidentări la gleznă şi a fost menajat în cel de-al doilea joc. Antrenori: Lucian Râşniţă (principal) şi Nicolae Munteanu (secund). Luxemburg: Majerus, Janin - portari; Scholten (1+1), Paulus (0+1), Reder (1+0), Link (1+2), Schmidt (2+4), Decker (2+7), Poecks (10+7), Labonte (3+0), Frantzen, Linster. Antrenori: Dominique Gradoux (principal), Jean Lehman (secund). Aruncări de la 7 metri: 5-3, transformate: 4-3 (în primul meci), 5-3, toate transformate, în cel de-al doilea. Eliminări de 2 minute: 6-3, respectiv 6-2. Arbitri: Vladimir Jovic şi Alija Hasic (Bosnia-Herţegovina). Observator EHF: Nicolae Vizitiu (Republica Moldova). Clasamentul final al grupei a III-a: 1. Ucraina 6 5 1 0 184-158 11 2. România 6 4 0 2 183-144 8 ------------------------------------------------------------------- 3. Estonia 6 2 1 3 167-175 5 4. Luxemburg 6 0 0 6 145-202 0