Minorii cu prea mulţi bani ? bat ? la ochi? Luni, lucrătorii formaţiunii judiciare din Poliţia Marghita i-au depistat în ştrandul Termal din oraş pe minorii F.I., de 13 ani, şi S.M., de 12 ani, ambii din Marghita, care făceau cheltuieli nejustificate. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi pot fi învinuiţi de comiterea a două infracţiuni de furt, prin spargerea unei locuinţe şi a unei societăţi comerciale de pe raza oraşului Marghita, când a fost cauzat un prejudiciu de 15.000.000 de lei. Deocamdată, nu s-a reuşit recuperarea prejudiciului. Cercetările continuă cu minorii în stare de libertate. Hoţii la? scară mare Lucrătorii Biroului Judiciar l-au introdus în arestul I.P.J. Bihor, în baza mandatului de arestare preventivă, pe Bencso Sandor, de 31 de ani, din Salonta, recidivist, care este învinuit că în noaptea de 02/03.08.2003, a pătruns prin efracţie în S C. Canstil SRL, din Oradea de unde a sustras bunuri în valoare de 37.000.000 lei, iar în noaptea de 06/07.08.2003, prin efracţie, a pătruns într-un cabinet medical, de unde a sustras bunuri în valoare de 15.000.000 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%. Gaură la bugetul de stat Ştefan Maria-Angela, de 37 de ani, şi Ştefan Nicolae-Dorin, de 39 de ani, administratori la S.C. ,,Ridendo Com??SRL Oradea, sunt urmăriţi penal, fiind învinuiţi de săvârşirea infracţiunii de neintroducere a veniturilor realizate în evidenţele contabile. Primele cercetări au arătat că, în perioada ianuarie 2001-30.04.2003, folosindu-se de o societate comercială neînregistrată în evidenţele Registrului Comerţului Bihor, respectiv SC,,Palmiera Com??SRL Săucani, prin care s-au aprovizionat cu marfă, pe care au comercializat-o prin punctul de lucru din localitate, aparţinând SC ,,Ridendo Com??SRL Oradea, au realizat venituri în valoare de 470.499.897 lei, prejudiciind bugetul de stat 82.519.067 lei, sumă nerecuperată. Cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate.