Având în vedere articolul "Nicio şedinţă ordinară fără scandalul Drumuri Orăşeneşti", apărut în cotidianul "Crişana" din data de 2 august 2007, în pagina 1 şi 2, sub semnătura redactorului Cristina Puşcaş, solicit conform legislaţiei în vigoare, publicarea următorului drept la replică: În şedinţa C.L. din 31 iulie 2007 am ţinut să am o discuţie cu consilierul Iulius Delorean, ca să îi reamintesc ce a votat în luna ianuarie, iar între timp am rugat secretariatul C.L. să multiplice hotărârea nr. 104/31.01.2007 pentru toţi consilierii locali. Prin gestul meu nu am urmărit să influenţez votul, ci doar să le reamintesc materialul votat în luna ianuarie. Ceea ce a apărut în articolul menţionat a lăsat loc de interpretări, fără a mi se cere o poziţie personală referitoare la discuţia cu Iulius Delorean. De altfel, înaintea acestei discuţii am avut o intervenţie în plen, reamintind tuturor consilierilor locali conţinutul şi anexa hotărârii respective. În final, vreau să precizez faptul că îmi respect jurământul depus la începutul mandatului, interesul meu fiind şi interesul cetăţenilor.