La fel ca şi în partidele precedente, Petrolul Ploieşti a fost susţinută şi la Oradea, de către două grupuri de suporteri care au stat separat, unul, "Lupii galbeni", partizanii fostei echipe Petrolul, şi altul, "Dracii negri", susţinătorii fostei formaţii Astra. Înaintea jocului, cele două galerii, înfierbântate de căldura de afară, dar mai ales de anumite licori bahice, n-au scăpat prilejul de a-şi regla conturile pe străzile din apropierea stadionului. Dacă în incinta arenei, "Dracii negri", în număr de aproximativ 20, s-au mai liniştit, nu la fel au stat lucrurile cu ceilalţi ploieşteni, mai numeroşi (circa 50), care, cu un minut înainte de startul jocului, au avut o altercaţie şi cu forţele de ordine. În urma acestui incident, observatorul Alexandru Boc a decis ca "Lupii Galbeni" să fie evacuaţi din stadion, revenind după câteva momente asupra deciziei, ca urmare a insistenţelor unui oficial al formaţiei petroliste. Susţinătorii fostei echipe Petrolul au sosit, la Oradea, cu patru microbuze, iar ceilalţi, cu unul.