Potrivit unei decizii luate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, gratuitatea la medicamentele prescrise minorilor, studenţilor, elevilor şi ucenicilor, care au vârsta sub 26 de ani (şi nu obţin venituri), femeilor însărcinate şi lăuzelor, veteranilor de război, se va aplica din data de 3 iunie la preţul de referinţă al produselor. Până acum compensarea la medicamentele pentru aceste categorii de persoane se făcea la valoarea produsului de pe raft. Această măsură va ajuta într-o bună măsură farmaciile să nu mai acumuleze datorii, iar pacienţii vor fi determinaţi să se orienteze din ce în ce mai mult spre produsele indigene, care nu sunt, de altfel, în opinia specialiştilor, nicidecum inferioare calitativ celor de provenienţă străină, conţinând aceeaşi substanţă activă. Măsura afectează însă pacienţii care vor trebui să plătească din buzunarul propriu diferenţa dintre preţul de referinţă şi cel de vânzare al produsului, fie că este cel mai ieftin sau unul scump. În acest context, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Filiala Bihor a înaintat o scrisoare de protest prefectului judeţului Bihor, Ilie Bolojan, în care cei 10 semnatari îşi exprimă, în numele celor 8000 de foşti combatanţi, "profunda indignare în legătură cu recenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin care se anulează practic dreptul la medicamente gratuite pentru unele categorii de persoane...". Măsura este considerată inumană de către semnatarii scrisorii , "de condamnare latentă la moarte a celor care şi-au dăruit tinereţea şi sănătatea în apărarea fiinţei naţionale, pe câmpurile de luptă, mulţi dintre ei rămânând infirmi pentru toată viaţa". Semnatarii se întreabă "ce raţiuni a avut în vedere Guvernul ţării când a luat această măsură prin care un veteran de război cu o indemnizaţie de circa 800.000 de lei nu mai are dreptul la medicamente gratuite, pe când magistraţii cu pensii de câteva zeci de milioane beneficiază în continuare de medicamente gratuite?" În document se mai arată că în cazul în care autorităţile nu intervin imediat pentru remedierea situaţiei, "veteranii, invalizii şi văduvele de război se văd obligaţi să iasă, pentru prima oară în istorie, în stradă, pentru a-şi apăra drepturile".