De curând, pensionarilor li s-a cerut includerea în dosarele de recalculare a pensiilor prin recunoaşterea anilor de studii universitare şi o adeverinţă (foaie matricolă) de la facultatea la care au terminat, de unde să rezulte că a urmat cursurile la zi şi că a terminat facultatea. Cei care şi-au depus dosarele până în 14 iulie nu au avut nevoie de această adeverinţă, însă din 16 iulie, solicitanţii trebuie să depună şi aceste acte eliberate de secretariatele facultăţilor unde au absolvit, din care să rezulte că au urmat acea facultate la zi. În urma acestui demers, pensionarii pot beneficia de 50.000 lei, sumă care se acordă pe an de studiu universitar la zi. Până săptămâna trecută, toate facultăţile percepeau de la pensionari câteva sute de mii de lei pentru a le elibera foile matricole, documente care le erau necesare pentru recalcularea pensiilor. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, însă, miercuri, 21 iulie 2004, o notă către universităţile care eliberează adeverinţe în baza Legii nr.276/23.06.2004, privind posibilitatea recalculării pensiilor stabilite anterior datei de 1.04.2001, prin luarea în considerare a perioadei în care o persoană a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora. În virtutea autonomiei universitare, Senatele universităţilor au fixat sume de plată concrete pentru eliberarea diferitelor tipuri de adeverinţe, iar satisfacerea cererilor, generate de aplicarea legii mai sus-menţionate, înseamnă un timp enorm şi dificultăţi la fel de mari, în perioada admiterilor, a concediilor, a licenţelor etc. În acest sens, nota MEdC precizează următoarele: "Având în vedere că situaţia individuală a fiecărui solicitant se află în arhivele instituţiilor dumneavoastră şi că MEdC nu posedă astfel de date, Casa Naţională de Pensii se va baza, în deciziile pe care le va lua, pe adeverinţele eliberate de insituţiile dumneavoastră. Totuşi, vârsta înaintată a persoanelor solicitante şi faptul că acestea sunt nevoite să parcurgă sute de kilometri pentru a vă contacta direct ne determină să vă rugăm să manifestaţi maximă receptivitate în aceste cazuri. În acelaşi timp, cunoscute fiind greutăţile materiale cu care se confruntă pensionarii, ne-am bucura foarte mult dacă Senatele ar lua hotarârea de a-i scuti de plata acestui tip de adeverinţe, ca semn al solidarităţii sociale a intelectualilor din România". Conform informaţiilor primite de la secretariatul Universităţii, în Bihor s-au eliberat până în prezent peste 30 de asemenea adeverinţe, pentru care solicitanţii nu au fost nevoiţi să achite nici o taxă.