Gheorghe Toderici, antrenorul echipei Ashihara Karate, s-a declarat mulţumit de prestaţia sportivilor beiuşeni la Campionatul Naţional desfăşurat la Braşov, însă nu şi-a putut ascunde dezamăgirea pentru condiţiile în care se pregătesc elevii săi. Toderici consideră că rezultatele obţinute de tinerii karateka din Beiuş ar putea fi superioare, dacă aceştia ar beneficia de condiţii mai bune de antrenament. Actualmente, sportivilor le lipsesc atât un tatami, cât şi banalele saltele pe care să exerseze diferitele tehnici. O fi chiar atât de greu de achiziţionat nişte saltele pentru actualii şi viitorii campioni naţionali ai Beiuşului?