Madonna şi fostul soţ, regizorul Guy Ritchie au ajuns la un acord în ceea ce priveşte custodia fiului lor de 16 ani, Rocco, relatează BBC.

Un purtător de cuvânt al instanţelor de judecată New York State a declarat că Madonna şi Ritchie au ajuns la un acord asupra custodiei fiului Rocco, dar nu a dezvăluit cui i-a fost încredinţat adolescentul. Peter Bronstein, avocatul lui Ritchie, a declarat că Rocco va continua să trăiască cu tatăl său în Londra. Avocaţii Madonnei nu au comentat decizia până în acest moment. Madonna a postat pe Instagram o imagine emoționantă cu fiul său recalcitrant Rocco în luna mai, părând să se fi împăcat cu el, după ce adolescentul refuzase în decembrie 2015 să se mai întoarcă la casa din New York a vedetei, preferând să stea cu tatăl lui, regizorul Guy Ritchie, conform contactmusic.com. Cântăreața în vârstă de 57 de ani s-a reconectat cu fiul său în cadrul unei vizite în Londra, în luna aprilie, în ciuda faptului că se afla în mijlocul unei dispute pentru custodie cu fostul său soț, regizorul Guy Ritchie. Rocco a zburat în Londra după ce a lăsat-o pe mama sa să își termine turneul Rebel Heart și nu s-a mai întors din decembrie anul trecut la casa din New York a acesteia . El a fost de atunci în centrul unei bătălii aprinse pentru custodia sa după șederea sa prelungită alături de tatăl său și noua lui soție, Jacqui Ainsley, precum și de cei trei copii ai cupului - Rafael, Levi și Rivka. Un judecător din New York a somat cele două părți să găsească o soluție amiabilă pentru bătălia pentru custodie înainte de a se reîntoarce în instanță, în iunie 2016, și se pare că fostul cuplu a ținut cont de sfatul instanței - Guy a fost văzut venind la casa Madonnei, în timp ce cântăreața se afla în Londra în aprilie, cu o sticlă de vin. Madonna a fost căsătorită de două ori, prima oară cu actorul american Sean Penn, iar apoi cu regizorul Guy Ritchie. Ea mai este mamă a altor trei copii: a fiicei sale Lourdes, de 19 ani, care a rezultat din relația cu partenerul său de atunci, Carlos Leon și a lui David și Mercy, ambii adoptați din Malawi.