Sala mare a Casei de Cultură "Miron Pompiliu" din oraşul Ştei a găzduit, zilele trecute, un spectacol-concurs de dans sportiv a micilor vlăstare din Depresiunea Beiuşului, care au făcut "primii paşi" într-un domeniu ce a început să placă din ce în ce mai mult. Au participat aproximativ 70 de concurenţi la ritmurile vals lent, rock, tango şi cha-cha-cha. În prealabil, micii concurenţi au fost îndrumaţi pe durata a şase săptămâni de instructorii Aura Liana Praţa şi Dan Adrian Sârbu în sala de festivităţi a Liceului "Avram Iancu" Ştei. "Examenul" cu public a însemnat, practic, o adevărată reuşită, cei peste 300 de spectatori punctând, prin aplauze puternice, reuşitele dansatorilor. Juriul, format din opt membri ai Clubului de Dans Sportiv "Stelele Dansului" din Oradea, a desemnat cele şase perechi câştigătoare, după cum urmează: loc. I: Ioana Matiuţă - Valentin Sala; loc. II: Tania Matyaşi - Mădălin Balş; loc. III: Ioana Groza - Valentin Sala; loc. IV: Ana Ianc - Valentin Sala; loc. V: Simina Stana - Valentin Sala; loc VI: Alexandra Gavriş - Sebi Petrila. Delectarea asistenţei a fost de o reală ţinută, când dansatorii de la "Stelele Dansului" au realizat o demonstraţie de o manieră grandioasă. Ideea identificării a tinerelor talente de pe teritoriul judeţului a prins, aşadar, viaţă, iar şansele lor pot creşte considerabil cu a celor din municipiu prin acest prim start, care a avut la bază un sprijin real din partea organizaţiei PNL Ştei (Mihai Harn şi Bujor Ciuciu), a Casei de schimb valutar "Sicilcredit" şi, nu în ultimul rând, a directorului Marius Duşe, de la Casa de Cultură "Miron Pompiliu".