O firmă de avocatură care reprezintă interesele Asociaţiei pentru Sprijinirea Tinerilor, Studenţilor şi Profesorilor a atras atenţia Consiliul Local Oradea că hotărârea luată în aprilie, privind eliberarea abonamentelor OTL doar acelora care deţin Studcard, este ilegală.

Consilierilor orădeni li se aminteşte că, din cauza lipsei lor de vigilenţă, au acceptat să se asocieze cu Consorţiul Studenţilor din România, în condiţiile în care această organizaţie nu mai are autoritatea legală de a mai reprezenta interesele studenţilor. Firma de avocatură aduce la cunoştinţa aleşilor orădeni că au fost induşi în eroare de către CSR, deoarece la "ora actuală nu mai există cardul Studcard, iar facilităţile promise nu se mai regăsesc într-un astfel de card". "Ne exprimăm nedumerirea faţă de faptul că CLO nu a depus minime diligenţe pentru a face verificări la autentificarea propunerii CSR-ului", se arată în somaţia adresată aleşilor locali de către Asociaţia pentru Sprijinirea Tinerilor, Studenţilor şi Profesorilor. Reprezentantul legal al Asociaţiei aminteşte că "singurul card recunoscut la nivel internaţional este Cardul BRD-ISIC Studcard, pentru care doar Asociaţia deţine licenţă în România". Chiar dacă reprezentanţii asociaţiilor studenţeşti orădene au atras atenţia atât executivului local, cât şi Consiliului că această asociere cu CSR nu este benefică, conducerea Primăriei a susţinut proiectul de hotărâre privind condiţionarea abonamentelor OTL de obţinerea Studcardului. Acum, aceeaşi municipalitate s-a văzut obligată să-şi recunoască greşeala săvârşită şi a revenit la hotărârea din aprilie. Astfel, eliberarea abonamentelor lunare gratuite pe două linii de transport în comun se va face pe baza carnetului de student.