La Liceul de Arte - Profesorii și-au demonstrat măiestria
Profesorii de la Liceul de Arte din Oradea au susținut miercuri, 13 decembrie, de la ora 17.00, un concert special în memoria foștilor profesori ai școlii. Muzica a fost variată, evenimentul fiind completat cu o expoziție a profesorilor de la Arte Plastice.
Sala Festivă a Liceului de Arte din Oradea a fost, în această săptămână, atât un loc de delectare, cât și de socializare între cadrele didactice ale școlii. Într-un cadru relaxat, profesorii au arătat că au ce să le predea elevilor, exersându-și atât talentul și măiestria, cât și pregătirea dobândită în ani de lucru. Au participat 15 cadre didactice de la Muzică și 5 de la Arte Plastice. S-au cântat atât colinde, cât și piese de muzică cultă, românești și străine, cu combinații interesante de instrumente: vioară, pian, flaut, marimbă.
Concertul a fost și un prilej bun de socializare, pentru că, deși predau în aceeași școală, din cauza numărului mare de elevi, a programului și a repartiției pe săli de clasă, profesorii nu se întâlnesc prea des, nici măcar pe coridoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.