Conducerea Şcolii cu clasele I-VIII „Constantin Şerban" din Aleşd, în colaborare cu Comitetul de părinţi, a iniţiat proiectul „Şansă pentru un nou început" dedicat micuţului Paul Nagy, elev în clasa I, bolnav de leucemie, precum şi pentru alţi copii aflaţi în suferinţă.

Astfel, în săptămâna 28.02 - 5.03.2011, au fost organizate în şcoală şi oraş activităţi diverse în care umanismul şi solidaritatea elevilor şi adulţilor au dus la obţinerea sumei de 1130 lei, destinaţi ajutorării celor în suferinţă şi dificultate. Banii au fost depuşi la bancă într-un cont special al Comitetului de părinţi şi vor fi utilizaţi pentru achitarea tratamentelor şi medicamentelor necesare copiilor bolnavi. Au fost organizate activităţi în care au fost implicaţi toţi elevii şcolii, după un calendar precis: Luni, 28.02, elevii au confecţionat şi vândut felicitări dedicate zilelor de 1 şi 8 martie; Marţi, 1.03, a fost „Ziua dulce", când elevii au vândut în şcoală prăjituri pregătite în familie; Miercuri, 2.03, a fost declarată „Zi fără uniformă", elevii „cumpărându-şi" libertatea de a nu purta uniformă şcolară; Joi, 3.03, s-a organizat o tombolă cu obiecte aduse de elevi iar Vineri, 4.03, în incinta Cantinei Sociale, s-a desfăşurat spectacolul intitulat generic "Şansă pentru un nou început", prilej pentru sutele de părinţi şi elevi să asiste la un program artistic ce a scos în evidenţă potenţialul cultural de care dispune şcoala.

Cu acest prilej şi-a dat concursul şi Ansamblul de dansuri „Methaforic" al Clubului Elevilor din Aleşd instruit de Adela Sălcudeanu.