În numărul de ieri al ziarului nostru, vă prezentam, în câteva cuvinte, care sunt problemele cu care se confruntă conducerea şi colectivul profesoral de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu", din Oradea. În fapt, este vorba despre o profesoară de matematică, care nu este dorită în instituţie nici de către colectivul didactic, nici de elevi, dar nici de părinţii acestora. În luna iulie, prin decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesoarei Daniela Dodea i s-a desfăcut contractul de muncă. Această decizie a ISJ a fost contestată, prof. Dodea adresându-se Comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Contestaţia a fost analizată în şedinţa din 09.09.2004 de către comisia de disciplină a MEdC, însă rezultatul nu a fost comunicat până în momentul de faţă nici conducerii şcolii şi, se pare, nici Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ceea ce a determinat conducerea instituţiei de învăţământ să înainteze o scrisoare comisiei de disciplină din cadrul MEdC, prin intermediul căreia au solicitat răspuns la următoarele întrebări: "Ce măsuri va lua MEdC în acest caz? Cine atârnă mai greu în balanţă - un profesor problemă sau sute de elevi şi părinţi nemulţumiţi în mod justificat? Opinia Consiliului profesoral al Şcolii ?Nicolae Bălcescu? din data de 23.06.2004 nu are nici o relevanţă în influenţarea deciziei forurilor superioare? Rezolvarea nefavorabilă a acestui caz în detrimentul şcolii nu va crea precedente periculoase în viitor?" Conducerea instituţiei de învăţământ ne-a informat că, din surse neoficiale, a aflat că juriştii din cadrul ministerului sunt de părere că, din punct de vedere procedural, dosarul este corect. Cu toate acestea, cel puţin până ieri, la orele amiezii, nu se ştia nimic despre verdictul dat în ceea ce priveşte acest caz . În situaţia în care decizia ministerului va fi nefavorabilă şcolii, profesorii sunt decişi să nu participe la ore. "Dacă revine profesoara la catedra de matematică de la şcoala noastră, majoritatea colegilor sunt hotărâţi să ia atitudine, fiind decişi să protesteze împotriva unei decizii nefavorabile şcolii, în speţă elevilor şi părinţilor, ajungându-se până la neprezentarea la ore a tuturor profesorilor din şcoală", ne-au declarat membrii Consiliului profesoral.