O serie de întreprinderi de stat, cum ar fi Tractorul Braşov, Roman Braşov sau Aro Câmpulung, vor fi închise dacă nu vor fi privatizate pînă la sfârşitul lunii septembrie, conform acordurilor României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), au declarat surse din Ministerul Finanţelor Publice. Neîncasarea creanţelor la utilităţile publice a fost una dn principalele probleme prezente pe agenda discuţiilor dintre autorităţile de la Bucureşti şi reprezentanţii FMI care au efectuat, în ultimele zece zile, ultima revizuire a acordului stand-by. O mare parte a datoriilor este consemnată de firmele aflate în dificultate şi care înregistrează pierderi. Multe din aceste întreprinderi se află în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS). În cazul mai multor societăţi, APAPS a introdus procedura de administrare specială pregătitoare privatizării. Pe parcusul acesteia, facturile la energie ale firmelor respective sunt achitate de Autoritate. Într-o situaţie similară se află Siderurgica Hunedoara, aflată în proces de privatizare, ale cărei datorii de aproximativ 1.200 de miliarde de lei către furnizorii de energie vor fi achitate de la bugetul de stat, au precizat sursele citate. Ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că ultima revizuire a acordului stand-by cu FMI a reprezentat cea mai dură rundă de discuţii avută cu reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale, însă România va duce pînă la capăt acest acord. Reprezentanţii FMI au solicitat disponibilizarea a 30.000-40.000 de angajaţi ai societăţilor din domeniul transportului feroviar - CFR Marfă, CFR Călători şi CFR Infrastructură. Noul memorandum suplimentar de politici economice prevede însă renunţarea la doar 19.000 de angajaţi de la cele trei companii, care vor primi sume compensatorii.