Deputatul PC Eduard Hellvig a declarat că votul pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona are o importanţă deosebită pentru România. "Prin semnarea Tratatului, ţara noastră devine una dintre cele 27 de state membre care au şansa şi datoria de a face din Europa un spaţiu mai democratic, mai transparent şi mai eficient, dar şi un actor mai puternic pe scena internaţională", susţine Hellvig. Cu privire la prevederile Tratatului de la Lisabona, deputatul bihorean a subliniat rolul crescut al parlamentelor naţionale în procesul de elaborare a legislaţiei europene şi al cetăţenilor în afacerile europene. Tratatul de la Lisabona este instrumentul juridic care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE în vigoare, fără a le înlocui. Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ratificarea sa de către toate statele membre, România fiind al patrulea stat care a ratificat acest tratat.