Confort la clasa Business pe relaţia Oradea-Bucureşti Oamenii de afaceri sunt rugaţi să poftească în vagoane
Ieri, oamenii de afaceri orădeni sau cei aflaţi în tranzit în oraşul de pe malul Crişului Repede, dar şi călătorii cu dare de mână, au avut ocazia pentru prima dată să circule cu trenul pe relaţia Oradea - Bucureşti la clasa Business. Singurele două trenuri cărora le-a fost ataşat câte un vagon din clasa Business sunt cele care asigură relaţia Timişoara - Bucureşti şi Inter City 532/531, care circulă pe relaţia Oradea - Bucureşti şi retur.
Vagonul are o capacitate de 15 locuri la clasa Business Exclusive şi 40 la cea Standard, dispunând în paralel şi de un salon Bar şi de patru locuri de tip Business Standard, iar pasagerii au acces pe toată durata călătoriei la Internet Wireless, primesc căşti audio de unică folosinţă şi beneficiază de servicii de catering, diferenţiat pe clase de confort
Trenul, la care a fost ataşat vagonul Business, cu dotări tehnice multifuncţionale, a sosit pentru prima dată în Oradea duminică, şi a avut 12 pasageri. Ieri, pentru prima cursă pe relaţia Oradea - Bucureşti, cu vagonul de clasă Exclusive, au optat trei persoane. Vagonul are o capacitate de 15 locuri la clasa Business Exclusive şi 40 la cea Standard, dispunând în paralel şi de un salon Bar şi de patru locuri de tip Business Standard. Vagonul este dotat cu modul audio pentru căşti, infodisplay montate în saloane, monitoare încastratate în spătarele scaunelor pentru clasa Exclusive, care mai dispune şi de locuri pentru bagajele mari. Potrivit ing. Cristina Derban, şef al Staţiei CFR Călători Oradea, pasagerii au acces pe toată durata călătoriei la Internet Wireless, primesc căşti audio de unică folosinţă şi beneficiază de servicii de catering, diferenţiat pe clase de confort. Astfel, persoanele care optează pentru clasa Standard primesc apă minerală, cafea şi sandwich, iar cei care circulă la clasa Exclusive au la dispoziţie în plus băuturi răcoritoare şi stiksuri. La călătorii pe distanţe mai mari de 250 de kilometri, pasagerii primesc suplimentar apă minerală şi un suc. Preţul unei călătorii pe relaţia Oradea - Bucureşti este de 155,1 RON, la clasa Exclusive, şi de 135,1 RON, la Standard, mai scump cu circa 30 - 50 RON decât preţul unei călătorii la clasa I, respectiv cu 50-70 RON faţă de costul unui tichet pentru clasa II. Cei care călătoresc de la Oradea la Cluj trebuie să scoată din buzunar pentru Exclusive 66,4 RON, iar la Standard, 56,4 RON. Un drum până la Braşov costă la clasa Exclusive 140,1 RON, iar la Standard, 120,1 RON. Trenul pleacă zilnic din Oradea la ora 11.45, iar din Bucureşti, la 23.50.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.