Mai sunt doar trei etape din actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal şi echipa CSM D&C Oradea este aproape retrogradată în eşalonul inferior. Promisiunile făcute de conducerea clubului la debutul sezonului s-au dovedit fără acoperire, echipa a avut un parcurs slab şi este virtual retrogradată.

Frământări interne în sânul echipei
Aşa după cum spuneam într-un material anterior, cauzele acestui eşec sunt multiple, iar vina este colectivă şi nu individuală, cum s-a speculat uneori. Ratarea unui sezon care debutase atât de promiţător se datorează nu doar conducerii, antrenorului sau jucătorilor, ci tuturor. Se ştie că, de obicei, atunci când o echipă joacă slab, motivele sunt fie de ordin financiar, fie ţin de atmosfera proastă din cadrul lotului de jucători sau chiar de felul de pregătire utilizat de antrenor. Se pare că la gruparea orădeană au fost valabile toate aceste trei motive. Supuşi unui regulament de ordine interioară draconic, cum mai rar vezi la alte echipe, jucătorii n-au avut voie să dea deloc declaraţii presei, să discute cu ziariştii după meciuri, doar cu acordul conducerii. O atitudine deloc recomandabilă pentru un club care funcţionează pe bani publici, care este un bun al oraşului şi despre care orădenii ar avea dreptul să afle cât mai multe informaţii. Dar, de aproape o lună, nu este de găsit nimeni din conducerea clubului, nu ai pe cine să întrebi care sunt cauzele acestei alunecări pe tobogan. Sătui să tot fie acuzaţi de conducerea clubului şi de cea tehnică că ei sunt principalii vinovaţi, unii jucători au decis să încalce omerta şi să-şi spună ofurile.
Deşi s-a vehiculat că drepturile salariale ale jucătorilor sunt achitate la zi, se pare că a fost praf în ochi, există restanţe financiare de câteva luni, banii sunt achitaţi cu mare întârziere. Aşa se explică şi modul cum au jucat handbaliştii, nu prea poţi să te concentrezi la joc atunci când te gândeşti că n-ai traiul asigurat pentru familie (unde este cazul). Apoi, masa jucătorilor, care se ia la un restaurant din Oradea, este de multe ori slabă calitativ. "Ni s-a zis că este post şi ne-au dat trei ciuperci mari cu ceva cartofi. Asta nu este masă de prânz pentru un sportiv", ne-a declarat, nemulţumit, unul dintre jucători.
Subscriem acestei păreri, nu poţi juca la capacitate maximă atunci când te hrăneşti de post. Ar mai fi atmosfera din sânul echipei. Nu este deloc cordială, sunt unii jucători vedete care fac cam ce vreau, se cam trimit aceiaşi jucători în teren, deşi lotul cuprinde 16 jucători, dar unii dintre ei fac cuie pe bancă, oferindu-li-se şanse mici de a demonstra ce şi cât pot.

Jucătorii, copiii nimănui?
Nici atitudinea antrenorului nu este una propice performanţei. Astfel, la pauza meciului de la Medgidia, deşi condusă doar cu patru goluri şi echipa se mişca bine şi părea capabilă să revină, antrenorul a luat foc în vestiar, l-a făcut cu ou şi cu oţet pe un jucător care ratase în situaţie de unu la unu, în ultima fază a primei reprize, folosind cuvinte neortodoxe şi chiar ameninţându-l cu o corecţie fizică. Rezultatul? Orădenii au pierdut la diferenţă de cinci goluri, nefiind deloc conectaţi la joc. Un alt caz recent care demonstrează tratamentul preferenţial al unor jucători. Suferind tot o accidentare la genunchi, Sebastian Albu, un jucător uitat demult pe bancă de antrenor, a fost anunţat că clubul nu va plăti operaţia, deşi altor coechipieri în situaţii similare li s-a achitat operaţia. Totuşi, solidari cu Albu, majoritatea colegilor de echipă au pus mână de la mână, câte 20-30 de euro, pentru a aduna suma necesară. Toate aceste aspecte, multe mărunte, subminează atmosfera din lot, dau jucătorilor un sentiment de nesiguranţă, le creează o stare de apatie, iar rezultatul s-a văzut. Echipa este cu un pas în divizia secundă, iar iubitorii handbalului orădeni vor fi privaţi, cel puţin pentru un an, de handbalul de elită. Cine îşi asumă vina pentru această ratare?