Conform comunicatului Biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale, „în semn de recunoaștere a eroismului românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, Guvernul României a instituit, în anul 2007, Ziua Veteranilor de Război, care este sărbătorită anual, la data de 29 aprilie, în amintirea zilei în care Regele Carol I a semnat decretul de instituire a titlului de «veteran de război» pentru foștii luptători în Războiul de Independență (1877-1878)”.

Există și un simbol al eroismului armatelor române pe câmpurile de luptă, același comunicat precizând că bujorul românesc a fost ales „ca element de reprezentare vizuală, simbolizând sângele vărsat de ostașii români din toate timpurile”, deoarece, „în tradiția și cultura românească, bujorul este asociat cu dragostea, devotamentul și sacrificiul”. 

La Beiuș, manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război au fost organizate de Primărie, Casa de Cultură Beiuș și subfiliala locală a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Festivitatea dedicată Zilei Veteranilor de Război s-a desfășurat în devans, luni, 28 aprilie, la biserica Sf. Dimitrie, printre participanți numărându-se primarul Gabriel Popa, Tăsică Bursașiu, președintele subfilialei locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și mai multe cadre militare active, în rezervă și retragere, printre care colonelul nonagenar Ioan Mezei.

După ce Corul Asociației „Avram Iancu” Beiuș a intonat Imnul național, iar părintele Florin Stan, parohul locului, a săvârșit slujba de pomenire a celor care s-au acoperit de glorie luptând sub Tricolor, primarul Gabriel Popa, m. m. (r.) Tăsică Bursașiu și Viorel Ianc, președintele asociației locale „Avram Iancu”, au ținut scurte, dar emoționante alocuțiuni.

Tăsică Bursașiu a recitat poezia „Se sting veteranii”, scrisă de colonelul Gheorghe Lăcătușu, el însuși veteran de război, după care a făcut următorul apel:

„Să cinstim și să arătăm recunoștință față de eroii care au luptat pentru acest popor, față de faptele lor de arme, curajul și puterea de sacrificiu pe care le-au pus în slujba României, pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României!”

La finalul ceremoniei, Corul Asociației „Avram Iancu” Beiuș a interpretat câteva cântece patriotice, întregind atmosfera vibrantă a momentului.

Onorat de participarea la omagierea ultimilor combatanți din cea de-a doua conflagrație mondială, Gabriel Popa, primarul municipiului Beiuș, a declarat următoarele:

„Astăzi, cu o zi înainte de celebrarea Zilei Veteranilor de Război, am participat la slujba de pomenire oficiată în biserica din centru, în semn de recunoștință față de cei care, prin jertfa lor, au apărat credința, libertatea și demnitatea neamului nostru. Ne-am rugat pentru odihna sufletelor lor și pentru ca exemplul lor de curaj și devotament să rămână veșnic viu în conștiința noastră. Dumnezeu să-i odihnească în pace și să binecuvânteze România!”