O reţea de falsificatori de paşapoarte din care făceau parte indivizi urmăriţi general sau internaţional pentru diverse infracţiuni a fost anihilată de poliţiştii de frontieră orădeni, după doi ani de monitorizare, cinci bărbaţi din reţea fiind trimişi în judecată de Parchetul Curţii de Apel Oradea. Potrivit unui comunicat remis, marţi, de Direcţia Poliţiei de Frontieră (DPF) Oradea, poliţiştii au început cercetările în luna iulie 2002, în momentul în care au depistat la frontieră o femeie din Huşi, judeţul Vaslui, care avea un paşaport falsificat prin înlocuirea fotografiei. Poliţiştii au extins cercetările şi au constatat că femeia intrase în posesia documentului falsificat prin intermediul unei persoane din Arad, a cărei identitate nu o cunoştea şi căreia îi plătise suma de 500 de euro. Ulterior, prin continuarea cercetărilor s-a aflat de existenţa unei reţele care acţiona în Arad, iar în luna aprilie 2003 a fost depistată într-un autoturism Dacia, între Arad şi Salonta, o persoană cu cetăţenie română care avea asupra sa paşaport falsificat prin înlocuirea fotografiei. Poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului era transportatorul "oficial" al persoanelor care beneficiau de serviciile reţelei de falsificatori din Arad. Şoferul a declarat că acceptase să facă transportul la rugămintea unui coleg de penitenciar, Gelu, pe care-l reîntâlnise în 2002 şi care îl rugase ca, în schimbul unor sume de bani, să transporte diverse persoane din judeţul Arad în judeţul Satu Mare. Urmărit general din 2002! Poliţiştii au constatat, totodată, că bărbatul din maşină, D. Cornel (36 de ani), din Târgu Jiu, era dat în urmărire generală şi internaţională din 2002, sustrăgându-se de le executarea unei pedepse de patru ani de închisoare. El a declarat că încerca să fugă din ţară cu paşaportul falsificat. Poliţiştii au reuşit să identifice şi un alt membru al reţelei, S.I. Gelu (39 de ani), domiciliat în Bucureşti, fără ocupaţie, recidivist, care s-a dovedit a fi şeful reţelei. El a declarat că se stabilise fără forme legale în Arad din 2001, sustrăgându-se executării unei pedepse cu închisoarea de 13 ani pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, motiv pentru care era dat în urmărire generală. Poliţiştii au descoperit la domiciliul său paşapoarte şi cărţi de identitate aparţinând unor persoane din judeţele Bacău şi Timiş. Tot aici se aflau şi doi clienţi, un cetăţean din Republica Moldova care dorea să ajungă în Germania şi un cetăţean român, care fusese pus în libertate de Parchetul Tribunalului Timiş, unde fusese prezentatsub acuzaţia de trecere frauduloasă a frontierei. Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor s-a stabilit că din reţeaua condusă de S. Ioan Gelu făceau parte şi D. llie (46 de ani), domiciliat în Arad - transportatorul "oficial" al persoanelor care beneficiau de serviciile reţelei, C. Valentin (44 de ani), domiciliat în Iaşi, cel care procura paşapoarte pentru falsificat şi era intermediar între "clienţi" şi transportator. Falsificatorii trimişi în judecată Poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale lui S. Ioan Gelu, D. Cornel, D. Ilie, P. Gheorghe şi lui C. Valentin, iar Parchetul Curţii de Apel Oradea a dispus trimiterea în judecată a celor cinci membri ai reţelei de falsificatori de paşapoarte. Conform comisarului şef Nicolae Mihu, adjunctul şefului DPF Oradea, "reţeaua are tentacule în Republica Moldova, în România, în Bucureşti, Buzău, Deva, Arad şi Oradea, cu cap de pod în Budapesta şi spre spaţiul Schengen".