Pictograme pe pachetele de ţigări
De la 1 iulie, producătorii de ţigarete vor fi obligaţi să producă pachete de ţigări care vor avea inscripţionate imagini şocante, care au drept scop reducerea fumatului.
Pachetele de ţigări ale românilor vor găzdui imagini deloc plăcute reprezentând efectele nocive ale fumatului. Denumite pictograme, aceste imagini vor ilustra un plămân bolnav, un cărucior gol, un copil cu o mască etc. Imaginile au menirea de a speria populaţia fumătoare şi de a o face să renunţe la aşa-numitul "viciu de lux". Cele 14 fotografii care prezintă efectele fumatului au fost alese prin consultarea unor fumători, dar şi a specialiştilor din Ministerul Sănătăţii. Ilustraţiile vor acoperi 40% din suprafaţa pachetului, ţinta principală reprezentând-o tinerii care nu au început încă să fumeze sau care sunt la începutul fumatului, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra efectelor dezastruoase ale acestui viciu.
Aceste pachete vor ajunge pe piaţă în luna august. România este a doua ţară din UE, prima fiind Belgia, care adoptă asemenea fotografii-şoc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.