La primele ore ale zilei de ieri, echipajele de pompieri din cadrul Detaşamentului 2 Oradea au acţionat pentru salvarea vieţii unei persoane de sex feminin în vârstă de 23 de ani, dar şi pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit în locuinţa acesteia. Sesizaţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 de către vecinii femeii, pompierii militari au intervenit cu operativitate şi profesionalism, reuşind să salveze proprietara şi, în acelaşi timp, să împiedice propagarea incendiului. Evenimentul a fost generat de efectul termic al curentului electric, soldându-se cu arderea a doi mp de podea laminată şi a interfonului, în valoare de circa 1000 lei. Proprietara a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.