Au trecut 285 zile din anul 2007
Mai sunt 80 zile până în anul 2008
Soarele răsare la ora 07.44 şi apune la ora 18.53

Calendarul ortodox: Sf. Mc.: Prov, Tarah şi Andronic; Cuv. Cosma
Calendarul greco-catolic: Sf M Prov, Tarah şi Andronic

MAXIMA ZILEI: "Batjocura este adesea sărăcie a spiritului".
La Bruyere

REMEMBER

Ziua naţională a Spaniei şi a Guineei Ecuatoriale.
1449 - Bogdan al II-lea a devenit domn al Moldovei (1449-1451).
1777 - Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei (1764-1767; 1774-1777), a fost ucis, la Iaşi, din porunca sultanului, fiind bănuit de Poartă că întreţinea legături cu Rusia şi aflându-se în conflict cu boierii, cărora nu le satisfăcuse integral cererile de clacă sporită.
1825 - A murit poetul Nicolae Văcărescu.
1907 - S-a născut compozitorul şi dirijorul Wolfgang Fortner.
1934 - S-a născut istoricul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi, membru corespondent al Academiei Române.
1940 - A început intrarea trupelor germane în România, pe baza "garanţiilor" din 30 august 1940, privind noile graniţe.
1942 - S-a născut Nicolae Florescu, istoric şi critic literar.
1944 - Armata Română a eliberat Oradea de sub ocupaţia horthysto- fascistă.
1946 - A fost înfiinţat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon".
1981 - A murit poeta Agatha Grigorescu-Bacovia. (n. 1895)
1995 - La Bucureşti, se desfăşoară prima reuniune a Comitetului de asociere România-UE. Pe agenda reuniunii se află stadiul implementării strategiei de aderare a României la UE, şi a Acordului de Asociere dintre România şi UE, analizarea derulării Programului PHARE în România.