Medicii veterinari pot cumpăra imobilul concesionat
După un periplu în 14 judeţe, ieri a venit şi rândul Bihorului, când o echipă de specialişti, condusă de dr. Liviu Harbuz, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a sosit la Oradea. Scopul: cunoaşterea aspectelor prioritare în realizarea obiectivelor pe care le are Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, întâlnirea cu medicii veterinari concesionari din judeţ şi prezentarea-dezbaterea prevederilor unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului referitoare la vânzarea bunurilor imobile medicilor veterinari concesionari.
De altfel, în cadrul conferinţei de presă organizată ieri după-amiază, Liviu Harbuz a menţionat şi faptul că la întâlnirea cu medicii veterinari se vor aborda şi alte subiecte, cum ar fi negocierea tarifelor practicate de medicii veterinari - care vor creşte cu 20% - sau demararea acţiunii de identificare a animalelor, pe specii. Ca noutate, la specia bovine şi ovine (spre deosebire de cabaline), acţiunea de identificare va fi subvenţionată de stat, în proporţie de 100%.
În ziarul de mâine, vom detalia cum anume se va proceda şi ce facilităţi sunt prevăzute în cazul cumpărării de către medicii veterinari concesionari a spaţiilor pe care aceştia le-au concesionat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.