Calendarul ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Clement al Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel (Post)
Calendarul greco-catolic: Ss. Clemente, Ep. şi Agatanghel, M.


MAXIMA ZILEI: "O vorbă de duh aduce adesea o dezlegare mai bună şi mai durabilă în lucruri decât asprimea." Horaţiu

Reţeta zilei
Rulou de carne cu omletă
Ingrediente: Carne de porc, trei ouă, cârnaţi subţiri, măsline, ardei roşu sau verde, ciuperci, o ceapă mică, un morcov fiert.
Preparare: Se aleg câteva bucăţi de carne şi se bat ca şi pentru şniţel. Se condimentează cu sare şi piper. Se face o omletă din două ouă în tigaie cu puţin ulei întorcând-o fără să amestecăm. Se călesc ciupercile tăiate şi ceapa, când sunt reci le amestecăm cu un ou. Se întinde peste carnea bătută omleta, ciupercile, morcovul fiert şi ardeiul tăiat fâşii, apoi se rulează, se prind marginile cu scobitori, se pun în tavă cu puţină apă şi unt şi se dau la cuptor 20 minute. Se serveşte rece şi se taie felii.

REMEMBER

1465 - Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), a cucerit cetatea Chiliei de sub stăpânirea maghiară.
1510 - S-a încheiat la Cameniţa şi ulterior la Iaşi (7 febr.) Tratatul de pace dintre Moldova şi Polonia, ca urmare a luptelor din 1509-1510.
1512 - A început domnia, în Ţara Românească, a lui Neagoe Basarab (1512- 1521).
1549 - A murit Johannes Honterus, umanist sas din Transilvania, reformator al Bisericii Evanghelice (Luterane) din Braşov. (n. 1498)
1821 - Tudor Vladimirescu a declanşat Revoluţia de la 1821, adresând o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. În fruntea pandurilor a străbătut Baia de Aramă, Broşteni şi Strehaia, unde i s-au alăturat şi cetele conduse de Dimitrie Macedonschi şi Simion Mehedinţeanu.
1928 - S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator şi eseist.
1938 - S-a născut regizorul şi actorul Grigore Gonţa.
1940 - S-a născut poeta şi eseista Ileana Mălăncioiu.
1944 - S-a născut Valentin Taşcu, critic şi istoric literar. (m. 2008)
1946 - Îşi încetează activitatea Comisia Română de Armistiţiu şi Comisariatul General de Executare a Armistiţiului. În continuare, executarea clauzelor Convenţiei de Armistiţiu este asigurată de Comisia Română de Legătură cu Comisia Aliată de Control care funcţiona pe lângă Ministerul Afacerilor Externe.
1948 - Adunarea Deputaţilor adoptă o nouă Lege electorală care excepta, sub diferite motivaţii, categorii importante ale populaţiei de la vot.
1949 - S-a emis Decretul prin care se înfiinţa Miliţia (cca 40 000 de angajaţi, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), în sarcinile ei intra şi paza frontierelor; prin acelaşi decret s-a desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria.
1955 - A avut loc prima audiţie, la Paris, a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste" de George Enescu.
1964 - SUA: Primul transplant al unui cord animal într-un organism uman (xenotransplant) a avut loc la "Mississippi Medical Centre" din SUA. Pacientul a murit la scurt timp după intervenţia chirurgicală.
1989 - A murit pictorul, graficianul şi eseistul spaniol Salvador Dali. (n. 1904)
1990 - Consiliul Frontului Salvării Naţionale a hotărât participarea FSN la viitoarele alegeri. Decizia a stârnit numeroase contestaţii din partea celorlalte forţe politice.
2004 - A murit fotograful german Helmut Newton. (n. 1920)
2005 - Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu ministrul de Externe Mihai-Răzvan Ungureanu, au participat la ceremonia de învestitură a preşedintelui ales al Ucrainei, Viktor Iuşcenko.

Teatru de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, de la orele 10:00, la sediu, spectacolul "Cerbul fermecat", de Buda Ferenc.

Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă astăzi de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul "Macbeth", de William Shakespeare.

Teatrul de Stat Oradea - Trupa Szigligeti prezintă astăzi de la ora 18:00, la Filarmonica de Stat, spectacolul de cabaret "O glumă şi jumătate".

MINIMA MORALIA

* La tribunal:
- Ei bine, dacă totuşi aţi găsit acea verighetă, de ce nu aţi predat-o poliţiei?
- Pentru că avea gravat în interior: "A ta, pentru totdeauna"!


LA MULŢI ANI!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere colegul nostru DAN MATEA, IOANA CÎMPEAN - director marketing la S.C. AUTOBARA&Co, dr. CORINA FONOAGE - medic primar epideomolog, şef Serviciu la Inspecţia Sanitară de Stat şi PETRU FILIP (n. 1955) - senator PD-L de Bihor.