Defavorizaţi ai sorţii, prin vizorul legii Subvenţie pe timp de 18 luni Peste 2 miliarde lei pentru ecologizare şi lucrări edilitare Legea 107 din anul 2004, care modifică şi completează prevederile Legii 76 din 2002, poate să emită cu mare îndreptăţire pretenţia de cea mai completă lege de până acum în ceea ce priveşte grija faţă de om. Ea vine să suplinească destule carenţe ale actelor normative elaborate până acum, întinzând efectiv o mână de ajutor unor oameni aflaţi în momente dificile ala existenţei lor. Spre exemplu, o prevedere legală care se îndreaptă cu mare atenţie asupra unor defavorizaţi ai sorţii vizează stimularea angajatorilor în vederea încadrării şi menţinerii în muncă a persoanelor cu handicap. Astfel, angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează în muncă persoane cu handicap beneficiază de subvenţie în cuantum de un salariu minim brut pe ţară, timp de 12 luni, iar în cazul încadrării persoanelor cu handicap provenite din rândul absolvenţilor, angajatorul beneficiază de o subvenţie diferenţiată, în funcţie de instituţia de învăţământ absolvită, ce variază între 1 şi 1,5 salarii minime brute pe ţară, pe o perioadă de 18 luni. În cursul primelor cinci luni ale anului 2004, au fost încheiate convenţii cu un număr de cinci angajatori pentru încadrarea în muncă a cinci persoane cu handicap. De asemenea, trei angajatori care au peste 100 de salariaţi au încadrat în muncă, prin acţiuni de mediere, trei persoane cu handicap. În acelaşi timp, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se pot subvenţiona cheltuieli cu forţa de muncă, efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale. "În judeţ, au fost încadrate 64 de persoane pentru care locurile de muncă sunt subvenţionate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Dintre acestea, 49 sunt încadrate în muncă pe o perioadă mai mare de şase luni. Convenţiile, în număr de 15, au fost încheiate cu şapte primării din judeţ, cu şapte ONG-uri şi cu un agent economic", ne-a precizat Pavel Haragoş, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor. Sumele plătite în acest an sunt în valoare de 2,037 miliarde lei , atât pentru serviciile publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii de ecologizare şi realizare a unor lucrări edilitare, cât şi servicii sociale care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice şi persoanelor cu handicap.