Patru bihoreni au ajuns, zilele trecute, la spital cu toxiinfecţii alimentare în urma consumului de ciuperci, iar un altul a fost găsit în stop cardio-respirator prin spânzurare.

 

Tot mai multe persoane ajung în această perioadă la secţia de Boli infecţioase cu intoxicaţii alimentare de la ciuperci. Mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor au fost solicitate să acorde primul ajutor unor persoane care acuzau dureri abdominale, ameţeli şi greţuri. Astfel, o familie din Oradea, părinţii - în vârstă de 32 de ani, şi fetiţa lor - de numai cinci ani, a fost transporată la spital pentru suport volemic şi depurarea toxicului, după ce au consumat produse alimentare pe bază de ciuperci. La fel a păţit un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Bălnaca, care a necesitat îngrijiri medicale pentru toxiinfecţie alimentară datorată consumului de ciuperci. Medicii recomandă bihorenilor să consume doar ciuperci autorizate din punct de vedere fitosanitar, deoarece, în caz contrar, riscă intoxicaţii grave.

 

Pe lângă aceste situaţii, destul de frecvente în ultima perioadă, medicii de la SAJ au mai fost solicitaţi în cazul unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Aleşd, aflat în stop cardio-respirator, dar căruia nu i-au mai putut salva viaţa. Aleşdeanul s-a spânzurat fără să explice motivele pentru care şi-a pus capăt vieţii.