122 de cetăţeni ai oraşului Vaşcău s-au adresat Redacţiei Crişana, anexând un tabel cu semnături, pentru a fi sprijiniţi în redarea siguranţei şi liniştei publice, a pazei bunurilor personale şi a locuinţelor. Ajunşi în pargul disperării după ce săptămînal sunt terorizaţi, ameninţaţi, furaţi şi vandalizaţi de către o parte dintre minorii de etnie romă, care locuiesc în zona staţiei CFR Vaşcău.

"Nu înţelegem de ce aceşti copii minori nu sunt supravegheaţi de nimeni şi continuă să comită săptămînal ilegalităţi, furturi, vandalizări. Nouă ne rămânâne doar întrebarea Oare cine urmează?”, se întreabă semnatarii memoriului. Conform locuitorilor petiţionari, ultima şi cea mai recentă vandalizare ("din cele deja multe, produse doar în cursul acestui an 2016” - citat din memoriu) a avut loc la locuinţa medicului veterinar Dan Liviu Nicolae, incident petrecut duminică, 20 martie 2016, între orele 14.00-15.00, proprietarului fiindu-i furate telefoane mobile şi bani. De menţionat că locuinţa este amplasată pe drumul circulabil E 67, respectiv şoseaua de centură. "Deşi organele locale de poliţie se implică în rezolvarea situaţiei, totuşi aceşti minori sunt lăsaţi în continuare în libertate, se spune că de către dl judecător T. de la Judecătoria Beiuş, care se ocupă de infractorii minori. Oare de ce şi până când, suntem obligaţi să suportăm aceste ilegalităţi”, se mai întreabă locuitorii terorizaţi, care nutresc speranţa că, în urma publicării articolului în Crişana, cineva se va autosesiza şi ei îşi vor redobândi liniştea şi siguranţa, cu atât mai mult cu cât toţi sunt cetăţeni oneşti şi buni contribuabili la bugetul de stat.

"Ne punem întrebarea retorică: oare noi românii trebuie să ne părăsim locuinţele, pentru a se instala în ele romi? (...) Dureros este că localitatea aşa-zis oraş are instalate camere video de supraveghere”, ne mai scriu văşcăuanii, care ţin să precizeze că nu doresc  răzbunare, dar dacă nu se vor găsi măsurile necesare de siguranţă şi linişte publică, vor fi nevoiţi să-şi facă singuri dreptate, mai ales că au aşteptat acest lucru de prea mulţi ani.

"În susţinerea necazurilor şi a doleanţei noastre, anexăm tabelele cu semnăturile personale, în număr de 122. Numărul de semnături  ar mai fi putut continua, dar timpul presează asupra nemulţumirilor noastre. Muţi dintre cei care care se regăsesc în aceste tabele, au fost victime ale romilor, şi nu numai o dată, ci chiar de mai multe ori. Pâna când să suportăm această teroare? Mulţi cetăţeni au refuzat să semneze, deoarece au fost amenintaţi de către ei”, mai spun, în încheiere, semnatarii memoriului.