Dezvăluirile făcute de ziarul Crişana încă în urmă cu trei ani, privind gravele abateri comise de fosta conducere a Universităţii Oradea, au fost confirmate ulterior şi printr-un raport de control al Curţii de Conturi. Mai exact este vorba despre raportarea fictivă, în anul 2003, a unui număr de circa 20.000 studenţi pe locurile fără taxă, faţă de 7.700 câţi figurau înscrişi în realitate la cursurile instituţiei de învăţământ superior. Toate acestea pentru a jecmăni Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care alocă fondurile bugetare în funcţie de numărul de studenţi existenţi. Nu este, însă, singura ilegalitate depistată de inspectorii financiari în momentul efectuării controlului asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2003. Astfel, s-a mai constatat acordarea nelegală a unor sporuri pentru personalul didactic încadrat, a unor indemnizaţii de conducere pentru funcţia de şef de catedră sau a unor salarii mai mari decât cele stabilite prin hotărârea Senatului Universităţii pentru unele posturi didactice ocupate prin cumul. La acestea se adaugă decontări ilegale pentru tot felul de materiale sau servicii, utilizarea nelegală a veniturilor din cercetare şi multe altele care, înşiruite, ar ocupa mult prea mult spaţiu tipografic. Una peste alta, însă, abaterile comise au atras prejudicii de zeci de miliarde lei, fără a lua în calcul dobânzile şi penalităţile aferente. Cum e firesc, inspectorii financiari au identificat şi persoanele, care, în opinia lor, se făceau vinovate de crearea pagubei, fiind vorba, printre alţii, despre Felicia Erdei - contabil şef, Delia Pop - şef Departament Resurse Umane, Corina Cozma, Dana Cozma, Marinela Cheregi, Cornelia Bârs, Rodica Almăşan - referente Serviciu Salarizare, dar şi de cei doi rectori care s-au aflat la conducerea instituţiei în perioada respectivă, adică Teodor şi, mai apoi, fiul Traian Maghiar. Aşa cum le stă bine, însă, instanţelor de contencios administrativ sesizate în vederea recuperării prejudiciilor, şi de această dată, în ciuda dovezilor indubitabile puse la dispoziţie de Curtea de Conturi, acuzaţiile au fost respinse ca nefondate, pârâţii fiind "achitaţi". Împotriva sentinţei respective Curtea de Conturi a României a declarat recurs, acesta fiind judecat ieri de un complet al Curţii de Apel Oradea. Pronunţarea a fost amânată cu o săptămână, însă, este greu de crezut că sentinţa instanţei de fond va suferi vreo modificare câtă vreme persoana juridică păgubită, adică Universitatea Oradea, şi recurentul, Curtea de Conturi a României, nu au fost reprezentate de nimeni. Astfel, este pe cale să fie închis un nou dosar înaintat de Curtea de Conturi, dar nesusţinut de nici o persoană acreditată, iar statul îşi va mai lua gândul de la recuperarea unei pagube de zeci miliarde de lei, în timp ce ordonatorii de credite vor putea răsufla uşuraţi: e loc şi de alte găuri în bugetele de stat. În numerele viitoare, vom publica spicuiri din raportul Direcţiei de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi Bihor.