Statele Unite ale Europei nu sunt Statele Unite ale Americii. Această realitate este trăită pe pielea lor de milioane de imigranţi. Deşi conceptualizează la maximum democraţia şi libertatea, în practică mentalitatea europeană este departe de a fi tolerantă. Conceptul de străin nu a dispărut deloc odată cu unificarea politică a Europei. Dimpotrivă, ostilitatea pe care o atrage străinul este mult mai mare acum decât atunci când ţări neoccidentale nu erau integrate în marea familie europeană.

 

Paradoxal, Europa era mult mai prietenoasă cu refugiaţii politic ai regimului comunist decât este azi cu cei care se pot numi şi de facto şi de jure europeni. Prima interesul politic odinioară, iar azi străinii care merg la muncă în Europa par a fi doar un rău necesar. E nevoie acută de forţă de muncă necalificată sau slab calificată, însă pe de altă parte cei care ajung la muncă acolo nu sunt trataţi ca europeni egali. Uniunea artificială şi superficială a Europei îşi trădează luciul de suprafaţă la nivelul vieţii cotidiene. În ţări ca Germania, Franţa, Anglia nu poţi pretinde în virtutea faptului că eşti european, chiar dacă de dată recentă, să te simţi bine. Marile puteri occidentale au preluat prin înglobarea statelor estice, controlul asupra estului european şi chiar dacă nu joacă rolul pe care-l juca Uniunea Sovietică, reprezintă totuşi un zid de putere menit a strivi umilii cetăţeni ai Europei.

Ţările occidentale au imitat în formă modelul american globalizator, dar dată fiind tradiţia naţională adânc înfiptă de-a lungul secolelor, multiculturalismul este practic imposibil pe tărâm european. Discrepanţa între discursul european oficiat la Bruxelles şi Strasbourg şi modul în care sunt trataţi imigranţii este imensă. Această aparenţă de spaţiu asimilator este sporită şi de comparaţia contrastantă cu locuri unde încă domneşte barbarismul. Faptul că în lumea post-sovietică, în sclavagista Chină comunistă, în Iranul fundamentalist-islamic, pe continentul african şi în Asia centrală guvernată de prezidenţi ex-kaghebişti aleşi pe viaţă, domnesc corupţia, represiunea şi maladiile conferă Europei o aură pe care de fapt n-o merită.

Toate lozincile democratice se prăbuşesc ca şi cărţile de joc, atunci când la Viena, însuşi ministrul justiţiei declară că, în Austria, dacă eşti o personalitate de rang înalt ai toate şansele să scapi de urmărire penală dacă ai comis o fărădelege.

Pe lângă problemele de corupţie există şi  cele rasiale. Ca exemplu,  în estul Germaniei, şeful de guvern al unui land este nevoit să ceară ajutorul poliţiei ca să protejeze viaţa unui coleg de partid conservator, de origine angoleză, care datorită culorii pielii este supus ameninţărilor. Fosta RDG a devenit nemiloasă cu negrii, zone întregi fiind pur şi simplu interzise acestora. Nici vestul Germaniei nu este un exemplu cu mult mai bun.  Franţa în schimb este teritoriul propice pentru prelungirea  conflictelor dintre arabi şi evrei.  Nu puţine sunt cazurile în care bande de musulmani răpesc, sechestrează, schingiuie şi chiar ucid un tânăr conaţional doar pentru că este evreu. Nici cei care apucă să-şi găsească un loc de muncă onorabil nu sunt scutiţi de discriminare  faţă de autohtoni chiar şi în muncile cele mai de jos, pe baza culorii pielii, a etniei sau credinţei lor.

 

În tot acest timp Europa dă lecţii de toleranţă Israelului, Americii, dar nu se uită spre propriile ziduri care sunt tot mai mari pentru tot mai micii ei cetăţeni.