Farmacii pline ochi, dar fără cozi uriaşe Începutul anului 2004 aduce noutăţi privind eliberarea medicamentelor. Comercializarea acestora a suferit o reducere a TVA-ului, de la 19% la 9%, fapt ce va atrage după sine o scădere de preţuri, în special la medicamentele din import. Începând de ieri, au intrat în uz noile formulare de prescriere a medicamentelor. Noul tip de reţete are avantajul că permite o exactă verificare acestora de către organele abilitate, pentru depistarea unor eventuale falsificări. Eliberarea medicamentelor la majoritatea farmaciilor (cele care au reuşit să finalizeze inventarul) a început din cursul zilei de ieri, doar pe baza reţetelor noi. "Dat fiind faptul că reţetele în forma nouă au fost eliberate doar începând de ieri de către medici, şi tot din această dată bolnavii au putut să se prezinte la farmacii pentru achiziţionarea medicamentelor, nu s-au format cozi uriaşe la farmaciile din Oradea, în acest început de lună. E adevărat că farmaciile au fost pline de oameni, dar nu este aceeaşi situaţie ca altădată", a precizat preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Oradea, Eugenia Hamza. Nicoleta Mureşan, farmacist principal la Farmipex SRL Oradea, a precizat că, deşi fondurile pentru anul 2004 nu se cunosc încă, deoarece noul contract cadru şi normele de aplicare a acestuia nu au sosit în teritoriu, farmaciile au primit undă verde din partea Casei de Asigurări de Sănătate Bihor să elibereze medicamentele (atât cele gratuite, cât şi cele compensate).