Două variante din trei posibile avea Steaua la meciul din deplasare cu Dinamo pentru a fi aproape sigură de câştigarea campionatului. N-a fost nici victorie, nici remiză pentru stelişti în derby-ul penultimei etape, ci un eşec (1-2) care-i face pe cei de la CFR Cluj-Napoca aproape campioni. Prea siguri de un rezultat pozitiv, jucătorii Stelei s-au lovit de o echipă agresivă şi mai hotărâtă ca oricând, dornică să infirme orice fel de suspiciuni, dar şi să pună mână pe stimulentul de 1,5 milioane de euro oferit de "ceferiştii" clujeni.

Dincolo de prestaţia modestă a steliştilor, victoria dinamoviştilor a fost facilitată şi de o mare eroare de arbitraj a lui Alexandru Tudor, care în minutul 49 nu i-a acordat al doilea cartonaş galben autorului primului gol, Bratu, pentru o simulare evidentă în careul advers. Opt minute mai târziu, atacantul i-a pasat decisiv lui Dănciulescu, golul dovedindu-se decisiv în economia jocului. Doar o minune mai poate duce titlul în Ghencea şi pentru ca asta să se întâmple ar fi nevoie ca retrogradata "U" să nu piardă acasă cu rivalii de la CFR, iar Steaua să nu se mai împiedice de buzoieni.
Şi la polul opus al clasamentului mai există doar o necunoscută, după ce duminică şi Dacia Mioveni şi-a semnat sentinţa după eşecul de la Târgu Jiu. A patra echipă retrogradată se va alege dintre Ceahlăul, Gloria Buzău şi Gloria Bistriţa. Nemţenii au profitat iar de generozitatea adversarului şi continuă să spere că vor juca şi în sezonul viitor în primul eşalon. De această dată a venit rândul lui Poli Timişoara să se predea ruşinos în faţa Ceahlăului. A procedat astfel tocmai echipa al cărei finanţator, Marian Iancu, ţinea cu puţină vreme în urmă lecţii de moralitate suflării fotbalistice din România... * În mare măsură, runda de la sfârşitul săptămânii a stabilit şi participanta în Cupa Intertoto. Aceasta va fi mai mult ca sigur Oţelul Galaţi, care a devansat Vasluiul după victoria de la Constanţa.

"Poli" Iaşi - "U" Cluj-Napoca 3-0 (0-0)
Marcatori: Bresnjak 47, Buta 80, R. Miclea 85
Rapid Bucureşti - UT Arad 2-3 (2-1)
Marcatori: Boya 18, 45 / C. Todea 26, I. Hora 60, Ibeh 74
Gloria Buzău - "U" Craiova 1-0 (0-0)
Marcator: Nunes 75
Unirea Urziceni - FC Vaslui 2-0 (1-0)
Marcatori: Balint 20, Onofraş 88
CFR Cluj-Napoca - Gloria Bistriţa 1-0 (0-0)

Marcator: Dubarbier 54

Farul Constanţa - Oţelul Galaţi 0-2 (0-1)
Marcatori: E. Jula 25, Jelev 71
Pandurii Târgu Jiu - Dacia Mioveni 1-0 (1-0)
Marcator: Al. Piţurcă 21
Ceahlăul Piatra Neamţ - "Poli" Timişoara 2-1 (1-0)
Marcatori: Doicaru 18, Rusmir 59 / Milhazes 75
Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti 2-1 (1-0)
Marcatori: Bratu 40 (11 m), Dănciulescu 57 / Ghionea 70
* Bratu (90) şi Dică (90) au primit cartonaş roşu.


Clasament:
1. CFR Cluj-Napoca 33 22 7 4 51-22 73 (+22)
2. Steaua Bucureşti 33 22 6 5 46-19 72 (+24)
........................................................................................................
3. Rapid Bucureşti 33 17 7 9 48-29 58 (+7)
4. Dinamo Bucureşti 33 16 10 7 52-34 58 (+7)
5. Unirea Urziceni 33 15 13 5 39-24 58 (+8)
6. "Poli" Timişoara 33 15 9 9 53-43 54 (+6)
........................................................................................................
7. Oţelul Galaţi 33 14 4 15 48-48 46 (-2)
8. FC Vaslui 33 11 12 10 40-31 45 (-3)
9. "Poli" Iaşi 33 11 7 15 37-41 40 (-11)
10. Pandurii Tg. Jiu 33 11 7 15 35-40 40 (-11)
11. "U" Craiova 33 11 7 15 39-46 40 (-8)
12. Farul Constanţa 33 10 10 13 24-34 40 (-8)
13. Gloria Bistriţa 33 10 9 14 31-39 39 (-9)
14. Gloria Buzău 33 10 7 16 30-51 37 (-14)
........................................................................................................
15. Ceahlăul P.N. 33 10 6 17 31-43 36 (-13)
16. Dacia Mioveni 33 7 10 16 26-40 31 (-17)
17. UT Arad 33 6 8 19 29-49 26 (-22)
18. "U" Cluj-Napoca 33 4 11 18 32-57 23 (-25)


Ultima etapă (mâine, ora 17.00): Steaua Bucureşti - Gloria Buzău (Antena 1), "Poli" Timişoara - Farul Constanţa (netelevizat), "U" Craiova - Ceahlăul Piatra Neamţ (TVR 1), UT Arad - Dinamo Bucureşti (N 24), Dacia Mioveni - Unirea Urziceni (netelevizat), FC Vaslui - Rapid Bucureşti (Naţional TV), Gloria Bistriţa - Pandurii Târgu Jiu (netelevizat), "U" Cluj-Napoca - CFR Cluj-Napoca (Kanal D), Oţelul Galaţi - "Poli" Iaşi (Telesport).