Asociaţia ,,Habitat pentru Umanitate" Beiuş se îndreaptă cu paşi repezi spre finalizarea locuinţei cu numărul 100. Pentru a atinge cât mai repede acest obiectiv, o altă echipă de voluntari americani a sosit la 5 martie pe şantierul de la Mizieş, unde participă la lucrările de ridicare a casei de tip duplex în care vor locui familiile Truţă şi Ardelean. Grupul de voluntari americani, format din 9 fete şi un băiat, a ales să-şi petreacă vacanţa de primăvară ajutându-i pe cei aflaţi în nevoie. Unii dintre ei au mai lucrat pe şantierele ,,Habitat" şi au revenit pentru că au fost impresionaţi de faptul că în România mai există oameni care trăiesc fără curent electric sau apă curentă. În această săptămână, voluntarii americani, ajutaţi de echipa ,,Habitat" şi de cele două familii-partener, vor lucra la realizarea pereţilor interiori din gips-carton, vor zugrăvi şi vor monta pardoseala. Dacă şi condiţiile meteorologice vor permite, cei de la ,,Habitat" Beiuş, împreună cu voluntarii americani, vor începe lucrările şi la casa cu numărul 100, care va fi inaugurată la Beiuş în această vară. Studenţii americani vor părăsi zona Beiuşului la12 martie, dar, cu siguranţă, spuneau ei, vor reveni.