Deşi, imediat ce a preluat frâ(n)(i)ele filialei, preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, anunţa cu surle şi trâmbiţe că va demasca mascarada vânzării spaţiilor comerciale din municipiul Oradea, ieri, spre surprinderea tuturor reprezentanţilor mass-media, a anunţat că face pasul înapoi, fiind hotărât să pună batista pe ţambal. Conştient că gestul său este o dovadă de laşitate, "calitate" care nu ar trebui să se regăsească în caracterul unui politician, Mihai Bar a anunţat ieri că renunţă să meargă mai departe în demersul său de a dezvălui ilegalităţile comise de conducerea Primăriei Oradea în "campania" de înstrăinare a spaţiilor comerciale existente pe teritoriul municipiului. "Am descoperit ilegalităţi grosolane. Spre exemplu, un spaţiu mare în centrul oraşului, vândut cu doar 2 milioane lei/mp, în timp ce un altul, la 100 de metri, în aceeaşi zonă, cu 100 milioane lei/mp. Sau unul, situat în Rogerius, s-a înstrăinat pe bani mai mulţi decât altul, de aceeaşi suprafaţă, amplasat pe Republicii. Este vorba însă de foarte mulţi oameni pe care îi cunosc şi îi respect, de aceea nu vreau să merg mai departe. Chiar dacă voi fi considerat un om slab, nu vrea să continuu", afirma, ieri, Mihai Bar. Aşadar, pentru simplul motiv că printre cei care s-au bucurat de foloase necuvenite de pe urma legii vânzării spaţiilor comerciale se află şi anumite persoane aproape de sufletul fostului deputat bihorean, acesta a ajuns la concluzia că e mai potrivit să abandoneze lupta, drept urmare să închidă ochii la toate acele fapte care, dezvăluite, ar fi atras, probabil, răspunderea penală a celor implicaţi. Totul este cu atât mai condamnabil cu cât politicianul bihorean a aflat cum stau lucrurile şi trece sub tăcere, cu bună ştiinţă, comiterea unor fapte penale, cu alte cuvinte s-a transformat din acuzator în tăinuitor sau chiar complice, putând fi acuzat de favorizarea "infractorilor" care au deturnat sume ce ar fi trebuit să îngroaşe vistieria municipalităţii, spre conturile personale. Aşadar, pe viitor, îi sugerăm preşedintelui PSD Bihor să gândească de două ori sau să verifice dacă printre cei împotriva cărora îşi îndreaptă "tăvălugul" se numără şi persoane pe care "le cunoaşte" şi "le respectă" înainte de a se avânta într-o iniţiativă, de altfel, lăudabilă, dar care, în cele din urmă, poate fi catalogată ca un veritabil... fâs.