Potrivit rapoartelor finale întocmite de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu privire la achiziţionarea de calculatoare în cadrul programului Euro 200, 22.318 elevi şi studenţi au intrat în posesia computerelor din totalul de 25.000 de beneficiari. În Bihor, iniţial, şi-au depus dosarul 5.925 de elevi şi studenţi, dintre care 5.541 de cereri s-au înregistrat în învăţământul preuniversitar şi 384 în cel universitar. Dintre acestea, pentru elevi s-au aprobat 747, iar pentru studenţi, 31. Spre deosebire de beneficiarii din învăţământul universitar, care şi-au achiziţionat toţi calculatoare, 48 de elevi au renunţat la această subvenţie. Majoritatea beneficiarilor acestui program provin din familii al căror venit lunar pe membru este cuprins între 0 - 200.000 de lei, astfel este lesne de înţeles faptul că părinţii copiilor s-au trezit în imposibilitatea de a achita diferenţa de bani pentru a achiziţiona calculatorul la standardele prevăzute de lege, pentru că acest lucru presupunea din partea acestor familii un efort financiar de peste şase milioane de lei. De altfel, în judeţul nostru, primele semnale de renunţare la calculatoarele subvenţionate au apărut încă din primele zile de derulare a programului, când părinţii au refuzat să ridice cupoanele de la secretariatele instituţiilor de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea copilul.