În acest an, Luceafărul Oradea, club patronat de viceprimarul Gavrilă Ghilea, va avea parte de o nouă provocare. După ce au fost prezenţi la unul dintre turneele semifinale al juniorilor "C" şi după ce au avut un parcurs bun în întrecerea Diviziei D - juniori, când au evoluat pentru Locadin Ţeţchea, tinerii jucători orădeni, născuţi după 1 ianuarie1988 şi mai tineri, vor fi angrenaţi, începând din 20-21 martie, în Campionatul Naţional rezervat juniorilor B. În competiţia juniorilor A (1987), Luceafărul va fi reprezentat de grupa pregătită de Ioan Naom. Echipa antrenată de Florin Fărcaş îşi va relua pregătirile în 20 ianuarie, pentru ca, după o serie de antrenamente susţinute pe terenul de la Biharia, să efectueze, din 10 februarie, un cantonament la Băile Felix. ?Chiar dacă vom avea o misiune extrem de dificilă, vom încerca să câştigăm seria în care vom fi repartizaţi, performanţă ce ar răsplăti investiţiile făcute de domnul Gavrilă Ghilea, care, de la înfiinţare, ne-a asigurat cele mai bune condiţii de pregătire. Principalul obiectiv îl constituie, însă, închegarea unei echipe cât mai competitive şi creşterea jucătorilor", afirma antrenorul Florin Fărcaş. Sub comanda acestuia se află 21 de jucători: Alin Goia, Florin Pop (portari), Raul Anton, Mircea Hora, Octavian Grecu, Cosmin Letan, Marius Budău, Cosmin Pop, Ovidiu Ghilea, Raul Ember, Sorin Cipău, Andrei Grosu, Cătălin Gligor, Radu Chirilă, Claudiu Codoban, Dan Jurje, Mihai Cacuci, Ionuţ Pătălău, Florin Neaga, Sebastian Popuţa, George Crăciun. Cei mai reprezentativi fotbalişti din lot sunt Neaga, Ember şi Ghilea, componenţi ai reprezentativelor de juniori, primii doi ai lotului Under "16" al României (antrenor, Florin Cheran), iar ultimul al celui Under 15 (antrenor, Marian Bucurescu). Ba mai mult, Ghilea şi Neaga se pregătesc în aceste zile la Moneasa, alături de lotul lui FC Oradea.