"Sunt clauze stimulatorii numai la atingerea obiectivului", a spus antrenorul Ion Marin, atunci când a fost întrebat despre latura financiară a contractului său cu FC Bihor. La câteva zile după ce a preluat gruparea bihoreană, am primit şi confirmarea acestui aspect. Surse autorizate susţin că dacă va promova cu FC Bihor în Divizia A, tehnicianul va încasa un bonus substanţial, cifrat la aproximativ 40.000 de euro. La această sumă se adaugă în primul an şi un salariu de aproximativ 2.000 de euro pe lună. O clauză din contract prevede că în cazul în care echipa orădeană va încheia campionatul mai jos de locul trei, Ion Marin va trebui să restituie jumătate din valoarea salariului primit până atunci. La Universitatea Cluj-Napoca, ultima echipă pe care a antrenat-o, Marin era remunerat cu un contract de 55.000 de euro pe an. Fostul antrenor, Alin Artimon, avea un angajament de 1.250 de euro lunar (15.000 euro/an) şi o primă de 10.000 de euro în caz de promovare.