Hadrian Borcea: Chiar dacă nu sunt cadre medicale, paramedicii salvează vieţi
Cu toate că în ultima vreme paramedicii au fost catalogaţi drept "neprofesionişti" şi "amatori", zilnic sunt prezenţi la cazuri medicale, reuşind să menţină în viaţă victimele până la sosirea medicilor. Potrivit şefului SMURD, dr. Hadrian Borcea, aceştia sunt în continuă formare profesională. Chiar dacă au zile în care nu le este solicitată intervenţia, paramedicii îşi îmbunătăţesc pregătitrea prin efectuarea de exerciţii şi simulări, care îi ajută să aibă o reacţie cât mai promptă în cazul situaţiilor reale. Intervenţia lor este de multe ori crucială pentru victimă.
Dispecerat nou la ISU
Din 1 noiembrie 2008, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, funcţionează un nou dispecerat, la care ia parte şi un asistent al Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare. Dacă până la începutul lunii noiembrie a anului 2008, cazurile la care intervenea SMURD erau decise de către serviciul judeţean de ambulanţă, în urma înfiinţării dispeceratului la ISU, la preluarea apelurilor de la numărul unic de urgenţă 112 este prezent şi un asistent din partea SMURD. De la darea în funcţiune a dispeceratului, SAJ a sistat comunicarea cu SMURD. Este adevărat că de atunci şi numărul intervenţiilor la care cei din urmă iau parte a crescut. Dacă în luna octombrie SMURD-ul a luat parte la 253 de intervenţii medicale, în luna noiembrie numărul acestora s-a ridicat la 417, iar în decembrie, la 434. Coordonatorul SMURD, dr. Hadrian Borcea, a ţinut să precizeze că la o parte dintre acestea au participat şi cadrele medicale de la Ambulanţă. În prezent, în cadrul SMURD, funcţionează un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, nouă echipaje de prim-ajutor, iar pe viitor se doreşte înfiinţarea unui echipaj special. De asemenea, pentru intervenţiile secundare se mai află şi echipajul de salvare aeriană, care, la nivelul judeţului nostru, este asigurat de cei din Târgu Mureş. Pe viitor vor mai fi înfiinţate alte echipaje de prim-ajutor cu capacitatea de transport, acoperindu-se astfel tot judeţul. În momentul de faţă sunt două zone, unde, din păcate, nu s-a reuşit acest lucru, Derna şi Bratca-Roşia.
Paramedicii, în continuă perfecţionare
În acest an, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţiii de Urgenţă Crişana, au fost pregătiţi ca paramedici 67 de subofiţeri pentru judeţul nostru, dar şi alte câteva zeci pentru alte judeţe, cum ar fi Braşov, Arad, Alba sau Satu Mare. Paramedicii sunt pregătiţi în cadrul Centrului de Formare Oradea, prin cursul de prim-ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvări, în serii de câte 16 cursanţi, pe baza unei tematici specifice pe parcursul a 160 de ore. Activităţile de pregătire se desfăşoară în locaţii special amenajate, pentru pregătire, prin Fundaţia SMURD, în cadrul Universităţii Oradea, iar instruirea este asigurată de formatori speciali pregătiţi la Târgu Mureş. De asemenea, centrul permite efectuarea de simulări şi exerciţii teoretice, având în dotare şi un simulator performant. La final, cursanţii susţin un examen teoretic şi unul practic, foarte stricte. "Am avut persoane care s-au retras sau care nu au reuşit să treacă examenele. În acelaşi timp, după încheierea cursului, absolvenţii sunt resupuşi la noi examinări. În momentul de faţă avem un sistem managerial de pregătire a paramedicilor foarte bun", a declarat dr. Hadrian Borcea.
Cazul de la Salonta a inflamat spiritele
La sfârşitul anului trecut, angajaţii de la Ambulanţă s-au arătat revoltaţi de modul în care îşi desfăşoară activitatea echipajul de prim-ajutor din cadrul SMURD, asta şi după mult mediatizatul caz al gravidei de la Salonta, care a decedat, şi care a dus la declanşarea unei anchete în urma căreia Ministerul Sănătăţii a propus demiterea din funcţia de manager a lui Tiberiu Bondar. Potrivit dr. Borcea, paramedicii nu au nicio vină pentru faptul că au ajuns primii la intervenţie şi nici pentru că cei de la Ambulanţă nu au trimis medic la cazul respectiv. Acesta a mai precizat că munca angajaţilor de la SAJ ar trebui să fie uşurată de echipajul de paramedici, iar echipajul cu medic să poată interveni ori de câte ori este nevoie de el în situaţiile critice. "Noi avem un singur echipaj cu medic pe care reuşim să îl deplasăm în tot judeţul. Nu pot să înţeleg de ce ni se reproşează faptul că ajungem primii la intervenţiile medicale. Să îşi dezvolte şi ei sistemul pentru a avea performanţe corespunzătoare situaţiei", a mai precizat dr. Borcea.
…Ce rost are SMURDul in judetele unde nu are componenta medic? nu vreau sa credeti ca tin sa denigrez acest serviciu, dar nu cred ca e nevoie de 3 subofiteri, girofaruri si sirene, pentru a cara betivi si boschetari la spital. Aceasta structura se bazeaza mult pe renumele capatat în anii'90, când s-a înfiinţat SMURD la Târgu Mureş si in cateva judete, unde merge si merge foarte bine, dar din dorinta de a avea smurd s-a dezvoltat haotic in ultimul timp. Parerea mea e ca ori formezi elita ori nu faci nimic si astepti pana ai conditiile necesare formarii elitei. Trebuia facuta o organigrama fixa de la centru, iar daca nu era incadrata corect nu trebuia dat drumul.trebuiau facute cursuri de formare care sa dea competente adecvate interventiilor de cod rosu. oare nu se putea face un parteneriat cu spitalele pentru a se face practica, a se urma module sustinute de medici, sau alte forme de invatamant,chiar daca asta putea dura cateva luni, totul in ideea de a da competente mai mari, si atat de necesare, personalului care incadreaza ambulantele. In centrele universitare ambulantele sunt incadrate de voluntari studenti la medicina, medici sau asistenti. Nu mai are rost sa spunem ca aici sistemul functioneaza foarte bine si este ok. Dar din dorinta de raspandire, au fost luati niste subofiteri de pe la unitati si au fost trimisi de multe ori „la ordin”, la niste cursuri de prim ajutor, cursuri care au durata de 1 LUNA. Repet, o LUNA . Nu pot sa nu critic aceasta masura. Timp de o luna nu ai cum sa inveti sa acorzi primul ajutor pe o ambulanta, este IMPOSIBIL. De aici si solicitarile la care raspund ei: betivi cazuti in strada, agitati psihomotori sau solicitari la incendii. Ei bine in aceste zone functioneaza TAXI SMURD, ajung paramedicii la solicitare, iau pacientul il baga in ambulanta, ii iau o tensiune, il monitorizeaza si pleaca cu el la spital. Din punct de vedere medical e aproape zero , iar din punct de vedere financiar e risipa de bani. E o problema ca acesti oameni care incadreaza ambulantele nu sunt pregatiti profesional, dar ei pot fi pot fi selectionati dupa abilitati nu dupa PILE , trimisi la noi cursuri, pot face garzi la camerele de primiri urgente in spitale, etc. Problema e ca nimic din toate astea nu se fac, sau cel putin nu se fac in anumite inspectorate. E vorba, de exemplu, de faptul ca in Prahova, fiindca stiu situatia bine, daca as avea politraumatisme prin cadere de la inaltime sau soc anafilactic sau pneumotorax NU IMI DORESC SA MA AJUTE COLEGII MEI de la „SMURD” , din simplul motiv ca oricat de buni ar fi (?!) sunt departe de a fi capabili sa acorde un prim ajutor eficient in situatii ca cele descrise... Ne batem joc de medici si asistenti, oricine poate sa le ia locul, auziti ce spune doamna Camelia Rosca , purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor: ”.....Culmea este că s-au făcut restructurări ( DISPONIBILIZARI ) şi din rândul paramedicilor. Totuşi, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au un as în mânecă. Oricare dintre pompierii militari pot urma cursurile pentru a deveni paramedic, cu alte cuvinte, dacă se „pierde” pe drum vreun paramedic, se poate face rost de altul, pentru că un pompier, în decurs de trei săptămâni, cât durează cursul, poate deveni cadru medical.” Deci doamnă, ne-ai facut praf, sicer mi-ar crapa obrazul de rusine sa ma expun cu asemenea vrajeli, dar cum doamnă, 3-4 saptamani de cursuri facute la Scoala de Subofiteri Pompieri si Protectie Civila "Pavel Zaganescu" Boldesti pe baza unei tematici specifice de 160 ore , echivaleaza cu 6 ani de facultate, plus anii stagiari? Eu nu blamez oamenii, ci competentele pe care le da sistemul in urma cursurilor; cum asiguri bls-ul daca nu ai competente (date). la un moment dat astea o sa afecteze mult serviciul si s-ar putea chiar personalul. Nu toti betivii sunt boschetari, unii poate au familii care au habar de normal, iar daca o sa mergi la unul cazut in strada, dar cu fractura de femur si cu sectiune de artera femurala, cum o sa-i asiguri fluxul sangvin daca nu poti prinde linie? daca se lasa cu un proces ce se intampla? Dragi mei sa nu va imbolnaviti, iar daca ne imbolnavim, mai bine sa murim, decat sa cadem pe maini de militari cand ai nevoie de medici si invers!!! La noi, ca la nebuni... Tot batrana Ambulanta, saraca, cu toate belele ei!.. Dumitrescu Lucian Alexandru (subofiter operativ principal) D I S P O N I B I L I Z A T “Cariera la pompieri... vorba asta... o glumă bună!!!”
sunt uni care critica sau vorbesc dar sunt uni care incearca sa faca ceva e o mare diferenta
ajung repede pt ca sint militari si pt. ca pompierii au zone de interventie mult mai bine gindite.Daca cineva vine si-mi spune ceva despre incendii aia nu se pune pt. ca deocamdata sting focul in judet cu niste gunoaie de masini de lesini,dar paramedicii au masini f.bune si mai ales noi
Bietii sint trimisi la toate caca chiar daca-i depaseste.La un SCR sint f.buni pt ca tin pacientul in circulatie .OK.timpul care este necesar pt a ajunge la pacient scade,FRATILOR PT. CA DACA amb. sau SMURD au nevoie de 15 20 25 30 DE MIN. PT A AJUNGE3 LA CAZ ,ASTFEL SE INCEPE MAI REPEDE RESUSCITAREA.Cind educatia sanitara a rominilor se va imbunatati vor sti si ei apartinatorii,cum sa faca un HEYMLICH sau cum sa faca o minima resuscitare pina la sosirea unui echipaj medical adevarat.... Dar cind vorbim despre o colica abdominala sa renala ori biliara mai mare necaz ii fac ei PARAMEDICII pt. ca ei ridica pacientul si il duc la cea mai apropiata unitate medicala unde primeste un calmant dupa care daca nu necesita interventie chir. este trimis acasa si la med. de fam.Sa te vad frate cum ajunge mata sau tattu acasa dupa ce la-u luat la 12n sau la 2 noaptea de acasa in pijama////////
Nu stiu daca Dr. Borcea este constient de pregatirea inferioara a paramedicilor si de cum se descurca ei in teren si de faptul ca multi dintre paramedici nici acuma nu stapanesc manevrele simple de prim ajutor,fapt care pune in pericol sanatatea pac.Iar cum ca a crescut nr. interventiilor la smur de cand nu mai sunt la cheremul ambulantei nu e chiar asa. De ce nu spune de apelurile care veneau direct pe nr de smur, unde nici nu apucai sa spui bine ce problema ai caci cel de la telefon iti si spunea : sunati la ambulanta.Sa fim realisti si sa nu mai aruncam cu noroi in ambulanta pt ca mult mai multi pacienti ingrijeste ambulanta decat smurd
tinerii politisti au fost instruiti la scoala ,nu sunt ,,produse,,contrafacute .IGNORANTA SI TRUFIA PARAMEDICILOR SUNT CRIMINALE .VEDETI CU CIT E MAI IGNORANT CU ATIT CREDE CA STIE TOTUL
DE SINE CA NU MIROASE A BINE dle doctor .VRETI SA SPUNETI CA DVS SUNTETI MAI BUN DECIT SCOALA MEDICALA ROMANESCA ???? SI CA CE FACETI dvs IN 4 SAPTAMINI ......