Echipa de handbal juniori II HCM Oradea, pregătită de Gianin Ungur, participă la cel de-al doilea turneu de sală al echipelor din grupa H, întrecere găzduită, de astăzi şi până duminică, de Cluj-Napoca. La competiţia din municipiul de pe Someş participă echipele Extrem Baia Mare, CSŞ 2 Minaur Baia Mare, Marta Baia Mare, CSŞ Viitorul Cluj-Napoca şi două echipe orădene, HCM şi Activ (ultima fiind pregătită de fostul antrenor al CSM Oradea, Sabin Dacău). Într-o competiţie cu reprezentante ale unor şcoli de handbal cu mare tradiţie (şcoala băimăreană nemaiavând nevoie de nici o prezentare), dar având şi handicapul de vârstă, ambele grupări orădene au jucători cu un an sau chiar doi ani mai mici decât adversarii, HCM şi Activ n-au reuşit să pună mari probleme echipelor din serie, astfel că se clasează pe ultimele două locuri. Dar, aşa cum spunea şi antrenorul HCM Oradea, Gianin Ungur, "important este ca aceşti copii să joace, să acumuleze experienţă. Mergem la aceste turnee să ne pregătim, ştiţi în ce condiţii ne antrenăm, aşa că, pentru noi, important este să jucăm cât mai multe meciuri. Ne dorim să avem o comportare cât mai bună şi dacă unii dintre aceşti copii vor confirma, atunci suntem mulţumiţi." O opinie realistă a unui antrenor tânăr şi talentat, care pune mult suflet în pregătirea acestor copii, şi pentru care handbalul a rămas mereu o dragoste nestinsă. Lotul deplasat la turneul de la Cluj îi cuprinde pe Adrian Gale şi Adrian Şuteu (portari) - Paul Secară, Răzvan Toia, Bogdan Pintilie, Valer Boroş, Cristian Muţiu, Alexandru Varga, Liviu Fitero, Bogdan Maliţa, Deak Zsolt, Alexandru Nan, Claudiu Macavei, Bogdan Buta, Köteles Cristian, Ciprian Aniţia, Andrei Gogoneaţă (jucători de câmp), antrenor al echipei orădene fiind Gianin Ungur.