Ucraina - România 27-26 (14-13) Primul joc disputat de reprezentativa masculină a României în preliminariile Campionatului European din anul 2006 a coincis cu o înfrângere. Echipa pregătită de Petre Ivănescu, Lucian Râşniţă şi Nicolae Munteanu a pierdut, la Zaporojie, în faţa Ucrainei, principala contracandidată la şefia grupei a III-a. Deşi întâlnirea s-a desfăşurat sub semnul echilibrului în cea mai mare parte a timpului, "tricolorii" au fost nevoiţi să se recunoscă învinşi la limită (26-27), după ce la pauză, tot gazdele se aflau în avantaj (13-14). Martori oculari spun că în ultimele secunde românii ar fi putut restabili egalitatea, însă arbitrii au anulat un gol reuşit de Ghionea, cel mai prolific jucător din tabăra noastră, considerând că acesta a marcat după expirarea timpului regulamentar. Chiar şi învinsă, România păstrează şanse de a se clasa pe primele două locuri în această grupă, care asigură prezenţa în play-off, mai ales că Estonia şi Luxemburg sunt consideraţi adversari abordabili. Duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Oradea, handbaliştilor noştri li se oferă prilejul revanşei. O victorie la cel puţin două goluri diferenţă în dauna ucrainenilor le-ar deschide drumul spre câştigarea grupei. Bineînţeles, în eventualitatea în care nu vor face paşi greşiţi în "dubla" cu Estonia, pentru că partidele cu Luxemburg n-au cum să fie mai mult decât antrenamente cu public. România: Ionuţ Stănescu, Georgianos Macri - portari, Valentin Ghionea 6 goluri, Adrian Petrea, Rareş Fortuneanu câte 4, Eremia Pârâianu, Alexandru Dimache, Dorin Purcărea câte 3, Sandu Iacob 2, Mircea Muraru 1, Leonard Bibirig, Ionuţ Georgescu, Adrian Tucanu, Marius Novanc. Cele mai multe goluri pentru gazde le-au izbutit Kostetskiy şi Nat, autori a nouă, respectiv 8 goluri. Partida a fost arbitrată de cehii Dolejs şi Kohout. Aseară, după închiderea ediţiei, s-a disputat meciul Estonia - Luxemburg. *** Cu o singură excepţie, partidele din celelalte grupe desfăşurate miercuri seara, s-au încheiat cu victorii ale gazdelor. În grupa a II-a, Bosnia-Herţegovina a trecut de Turcia, scor 40-31 (20-16), iar meciul Macedonia - Belgia a avut loc aseară. Într-un meci contând pentru grupa a V-a, Letonia a învins Finlanda, cu 29-23 (20-11). Aseară, s-au înfruntat Austria şi Israel. Cum are în componenţă doar trei echipe, grupa a VI-a a programat doar un meci, Portugalia - Lituania, terminat la egalitate, 25-25 (10-10). Bulgaria a avut rundă liberă. Dacă în grupa I, primele meciuri (Ungaria - Belarus, Italia - Cipru) au fost programate ieri, în grupa a IV-a, jocurile inaugurale (Polonia - Olanda, Slovacia - Azerbaidjan) se vor disputa pe 14 ianuarie.