Echipa naţională de handbal feminin a României va întâlni Austria, în această seară, la Oradea, şi marţi, 13 iunie, la Stockerau, în barajul de accedere la Campionatul Mondial din Germania. Meciul din Arena "Antonio Alexe" va începe la ora 20.00 şi va fi transmis de TVR 2 şi TVR HD.

 

România este singura naţiune prezentă la toate cele 22 ediţii ale Campionatului Mondial. "Este o onoare pentru mine şi pentru echipă să menţinem acest record, să păstrăm tradiția calificărilor consecutive. Nu cred că acest lucru este o presiune, ci mai degrabă o motivaţie în plus pentru a juca la cea mai importantă competiție din lume. Acest meci este esenţial pentru noi, calificarea este foarte importantă, deoarece, conform strategiei pe termen lung pe care o avem, vrem să participăm la cât mai multe turnee finale, iar acest Campionat Mondial reprezintă o experienţă foarte bună pentru noi, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor", spune spaniolul Martin Ambros, selecţionerul României.

Partida cu Austria va avea o însemnătate specială pentru Gabriella Szucs, ea fiind născută chiar la Oradea. Tatăl ei, Sandor Szucs, a jucat fotbal în prima ligă în anii '80 pentru FC Bihor, înainte de a emigra în Ungaria. "Mă bucur enorm, este foarte frumos să joc în oraşul în care m-am născut, mai ales că acum vor fi în tribună familia şi prietenii mei de acasă", spune interul României.

Deși România pornește ca favorită certă la casele de pariuri în dubla cu Austria, staff-ul tehnic și jucătoarele spun că vor aborda cu maximă determinare și concentrare dubla manșă. "Nu poate fi vorba de favorite, sunt două echipe bune care luptă pentru același scop. Ținând cont că suntem la final de sezon și multe jucătoare sunt obosite sau cu accidentări, cel mai important este să ne simțim OK pe teren, să fim conectați la miza partidei și să începem bine primul meci", afirmă Martin Ambros.

Şi Gabriella Szucs este de părere că "trebuie să intrăm foarte concentrate, mai ales în apărare, pentru a ne uşura fazele de atac; nu poate fi vorba că suntem favorite, trebuie să fim pozitive şi motivate din primul până în ultimul minut".

După retragerea unor veterane ca Paula Ungureanu și Oana Manea, în lotul convocat de selecționerul Martin Ambros și-au făcut apariția și câteva jucătoare tinere sau aflate în premieră la echipa națională - pivotul Florentina Craiu are 21 ani, este campioană mondială junioare 2014 și medaliată cu bronz la CM tineret 2016. "Sunt încântat pentru că văd cât de mult îşi doresc şi e foarte important pentru naţională să vină forţe proaspete, acestea au şansa să devină pe parcurs părţi importante din echipă şi să joace meciuri importante. Încet, încet le integrăm cât mai bine şi pe jucătoarele tinere".

Un plus important în dubla cu Austria este revenirea în lot a Valentinei Ardean Elisei, căpitanul tradițional al echipei, după o accidentare care a ţinut-o mai mult de jumătate de an departe de terenul de joc - ruptură a ligamentelor încrucișate pe 30 septembrie 2016. La 35 ani, Valentina Ardean Elisei va juca primul meci pentru România după JO 2016.

Mult mai slab cotată decât echipa noastră, Austria a câştigat la scor ambele partide de pregătire din urmă cu o săptămână, din Italia: 33-17 şi 29-21, chiar şi lipsită de patru jucătoare de bază, menajate, dar care vor fi prezente în teren la Oradea.

Lotul României:

Portari: Denisa Dedu, Iulia Dumanska;

Extreme stânga: Valentina Elisei Ardean, Nicoleta Dincă;

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu;

Centri: Cristina Laslo, Andreea Pricopi, Mădălina Zamfirescu;

Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ, Laura Popa, Gabriella Szucs;

Extreme dreapta: Aneta Udriştoiu, Laura Chiper;

Pivoţi: Crina Pintea, Cynthia Tomescu, Florentina Craiu.

Meciul se va disputa cu casa închisă, toate biletele epuizându-se de ieri.