Antrenorul reprezentativei de tineret a României, Nicolae Manea, a convocat 18 jucători pentru meciul amical cu Italia, care se va disputa, mâine, la o bază sportivă din apropiere de Florenţa. Printre cei 18 jucători care s-au reunit, ieri, la Casa Fotbalului se numără şi mijlocaşul echipei FC Oradea, Radu Mărginean (foto), autorul unui gol în jocul de sâmbătă, cu Apulum Alba Iulia. Radu mai fusese selecţionat şi pentru "dubla" cu Luxemburg şi Danemarca, însă, din pricina unei accidentări, a ratat convocarea. Alături de Mărginean, în lotul pentru Italia se mai află Alexandru Marc (FC Braşov), Graţian Rain (CFR Timişoara) - portari; Marius Demian (UTA), Marius Moţi (U Craiova), Radu Oprea (Farul Constanţa), Dorian Arbănaş (Gloria Bistriţa), Cristian Stancu (U Craiova), Nicolae Grigore (FC Rapid) - fundaşi; Răzvan Cociş (U Cluj), Marius Pastor (Petrolul Ploieşti), Mihai Neşu (Steaua Bucureşti), Ciprian Vasilache (Gloria Bistriţa), Marius Constantin (FC Braşov) - mijlocaşi; Ciprian Marica (Dinamo), Lucian Burdujan (Ceahlăul Piatra Neamţ), Dan Codreanu (Universitatea Cluj), Andrei Cristea (FCM Bacău) - atacanţi. Plecarea spre Italia este prevăzută pentru această dimineaţă, jocul de verificare urmând să aibă loc, mâine după-amiază, de la ora 16.00.