O rată de 36 USD şi nu de 250
Habitat pentru Umanitate Beiuş este o organizaţie creştin ecumenică, non profit, care construieşte locuinţe simple, decente şi sănătoase pentru familii aflate în mare nevoie de locuinţă. Materialele provin din donaţii şi sponsorizări, munca este făcută de către voluntari şi familia munceşte efectiv la construcţia propriei locuinţe. Casele nu sunt un dar, familiile plătesc în rate lunare costul construcţiei, fără dobândă, fără profit, pe o perioadă de la 15 la 30 de ani. Ratele încasate de la familii sunt folosite la construcţia unor noi locuinţe pentru familii cu venituri mici selectate după criterii bine definite: nevoia urgentă de locuinţă, dorinţa familiei de a munci la construcţia propriei case alături de voluntari, posibilitatea returnării valorii locuinţei, fără avans, fără profit şi fără dobândă.
La sfârşitul săptămânii trecute am aflat cu toţii de moartea celor doi ostaşi români, răpuşi în Afganistan. Toată mass-media a pomenit numele lor şi mulţi am vărsat lacrimi pentru cei doi eroi. Şi noi, cei de la Habitat pentru Umanitate Beiuş, am fost şocaţi de această veste, mai ales că pe Mihail Anton Samuilă îl cunoşteam, făcând parte din familiile ce au primit o casă de la Habitat pentru Umanitate.
Am fost neplăcut surprinşi, însă, când, urmărind ştirile şi citind ziarele, am aflat că Mihail Anton Samuilă s-ar fi mutat de curând în casă nouă, că ar fi luat un credit din bancă pentru casă, că familia plăteşte o rată de 250 de USD pe lună. Nu este adevărat. Familia locuieşte în această casă din august 1999, locuinţa a fost primită de la Habitat pentru Umanitate Beiuş, fără ca familia să plătească avans şi nici un fel de dobândă, iar rata pe care familia trebuie să o plătească lunar este de 36 USD timp de 30 de ani.
Dorim ca donatorii noştri şi familiile nevoiaşe care sunt interesate să primească o locuinţă Habitat să afle că valoarea unei locuinţe construite de Habitat pentru Umanitate Beiuş până în prezent este între 3.820 USD (o garsonieră) şi 13.000 USD (o casă ca a familiei Samuilă, cu 3 camere). De asemenea, ratele pe care familiile trebuie să le achite organizaţiei variază în funcţie de valoarea locuinţei şi de numărul de ani în care familia trebuie să le achite (între 20 - 30 ani) şi sunt între 10 USD/lună şi 48 USD/lună.
Manager Comunicare
Habitat pentru Umanitate Beiuş
habitat19
2300c.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.