Un elev orădean, cu ştreangul de gât Un elev de 15 ani din Oradea, aflat de o săptămână în Tabăra Poeniţa din Costineşti, a ajuns în comă la spital, miercuri seara, după ce s-a spânzurat din greşeală, în timp ce le arăta colegilor mai multe metode de strangulare. Băiatul a fost transportat la spital în comă profundă, iar joi dimineaţă a deschis ochii şi a început şi să se mişte. În prezent, el este internat la secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Constanţa, iar părinţii lui au fost anunţaţi despre incident şi erau aşteptaţi ieri la Constanţa. "Copilul se află, în prezent, tot în stare de comă, joi dimineaţa a deschis ochii, dar încă nu vorbeşte. Din fericire, la examenul tomograf nu s-a depistat nici o disfuncţie la nivelul creierului, iar noi sperăm că îşi va reveni complet. Nu se ştie, însă, cât timp a stat fără a primi oxigen, ceea ce poate prelungi perioada de comă", a subliniat asistenta de serviciu de pe secţia unde este internat copilul. În urmă cu un an, tot în aceeaşi perioadă, un grup de elevi din Oradea, aflându-se în tabără la mare, a suferit o toxiinfecţie alimentară. Evenimentul s-a produs după ce au consumat nişte produse de o calitate îndoielnică într-un restaurant. După îngrijirile medicale primite în spital, şi-au revenit însă, fiind în afara oricărui pericol.