Cinci mii de liceeni bihoreni cer "Banii de liceu"
Vineri a fost termenul limită de depunere a dosarelor de către liceenii care pot beneficia de programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu", prin care se acordă un sprijin financiar în valoare de 1.800.000 de lei net lunar liceenilor şi elevilor din şcolile de arte şi meserii care provin din familii în care venitul pe ultimele trei luni, pe membru de familie, a fost de maximum 1.500.000 de lei.
De acest program se vor bucura aproximativ 87.000 de liceeni din toată ţara. În Bihor, 5.864 de elevi şi-au întocmit dosarele pentru a beneficia de programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu". Faţă de programul în care se acordă o subvenţie pentru achiziţionarea unui calculator, de această dată, sunt avantajaţi elevii care sunt bolnavi (cei care suferă de tuberculoză, de diabet, de insuficienţă renală, astm bronşic etc.), liceenii orfani, urmaşi ai eroilor şi cei care provin din mediul rural şi îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu. Nu pot beneficia de acest program naţional de protecţie socială elevii care au mai mult de 20 de ore de absenţe la discipline diferite, cei care au fost eliminaţi de la cursuri pe o perioadă cuprinsă între trei şi cinci zile, în cazul în care au fost exmatriculaţi sau au nota la purtare sub şapte. Programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu" se desfăşoară pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. Plata sprijinului financiar se face prin unităţile şcolare direct către elevii beneficiari ai programului. Conform informaţiilor primite de la Bela Soki, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pot beneficia de acest program mai mulţi elevi dintr-o familie (în metodologie nu se face nici o precizare cu privire la faptul că dintr-o familie poate beneficia de acest program numai un membru). De asemenea, în cazul în care un elev este beneficiarul subvenţiei pentru calculatoare acesta poate fi acceptat şi pentru acest program, iar în cazul în care este nominalizat ca persoană eligibilă trebuie să renunţe la bursa socială. În prezent, la sediul ISJ, o comisie specială analizează dosarele primite, urmând a fi trimise la Bucureşti, iar pe data de 27- 28 octombrie se va afişa pe internet lista beneficiarilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.