Iordania recunoaşte independenţa Kosovo
Iordania a anunţat ieri că recunoaşte independenţa Kosovo, fiind a patra ţară arabă care ia o astfel de decizie, relatează AFP. "Consiliul de miniştri recunoaşte independenţa Kosovo", se arată într-un comunicat oficial.
Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Bahrainul recunoscuseră deja independenţa Kosovo. Liderii albanezi din Kosovo au proclamat la 17 februarie 2008 independenţa fostei provincii sârbe.
Kosovo este recunoscut de 61 dintre cele 192 de state membre ONU, între care Statele Unite şi 22 din cele 27 de state membre UE. Serbia, susţinută de Rusia, se opune cu vehemenţă independenţei Kosovo, pe care o consideră în continuare provincia sa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.