Câştigul salarial mediu nominal net - 1.359 lei
*În luna septembrie 2009, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1860 lei, cu 0,8% mai mare faţă de luna precedentă.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1359 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 11 lei (0,8%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în industria de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale (3600 lei), iar cele mai mici - în industria de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte (788 lei). Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 123,2%, cu 0,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2009. În luna septembrie 2009, în cea mai mare parte a activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere faţă de luna august 2009, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de performanţă, de vacanţă), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii şi realizărilor de producţii mai mari. Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă. Începând cu luna ianuarie 2009, cercetarea statistică se realizează conform noii Clasificări a Activităţilor din Economia Naţională (CAEN Rev.2), armonizată cu clasificarea europeană în domeniu (NACE Rev.2).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.