Variante de transfer pentru Gado şi Mihuţ
Printre jucătorii pe care sezonul viitor s-ar putea să nu-i mai găsească la FC Oradea se află Ramses Gado şi Dorin Mihuţ. Primul susţine că a fost contactat de Universitatea Craiova, care, pentru a-şi asigura serviciile sale, ar oferi aproximativ 40.000 de euro, precum şi 15 -20% din valoarea unui transfer ulterior. Oficialii orădeni spun, însă, că pe adresa clubului nu a sosit nici o solicitare pentru jucătorul în vârstă de 21 ani, dar, dacă s-ar întâmpla acest lucru, şi oferta ar fi pe măsură, sunt dispuşi să-i dea dezlegarea.
Gado mai are contract cu FC Oradea până în 31 decembrie anul viitor, valoarea acestuia fiind de aproximativ 13.000 de euro pe sezon.
Chiar dacă a avut un retur mai slab, pigmentat şi cu o accidentare care l-a scos din circuit în ultima parte a întrecerii, Dorin Mihuţ nu duce lipsă de oferte. Dacă despre interesul Politehnicii Timişoara, care ar dori să-l ia sub formă de împrumut pe un an, se ştia de ceva vreme, mai nou, internaţionalul orădean ar fi intrat şi în atenţia unui club de primă ligă din Rusia, care a şi înaintat o ofertă grupării "roş-albastre". Jucătorul, aflat în refacere după operaţia la genunchi, şi-ar dori, în primul rând, să revină pe gazon, dar a mai recunoscut că ar vrea să continue în Divizia A, pentru a rămâne în vizorul selecţionerului Anghel Iordănescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.