2010 - Un an bun pentru actorii orădeni
Pentru mare parte dintre actorii Teatrului de Stat Oradea, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul reuşit, un an în care graţie evoluţiei lor impecabile au reuşit să bucure sufletele publicului orădean, şi nu numai, fiind răsplătiţi cu aplauze îndelungi după fiecare spectacol.
Adela Lazăr
"Eu sunt o optimistă din naştere şi pentru mine fiecare an e o realizare, iar micile nereuşite le iau ca lecţii de viaţă. 2010 a fost un an foarte bun pentru mine, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere sufletesc, în sensul că mi-am găsit liniştea, m-am echilibrat sufleteşte", ne-a mărturisit îndrăgita actriţă, care s-a arătat încântată de faptul că în anul care a trecut au reuşit să se facă remarcaţi nu numai în cadrul spectacolelor în care au evoluat, ci şi la petrecerile pentru copii, dar şi la alte evenimente cultural-artistice care le-a favorizat o apropiere mai mare de publicul spectator.
Daniel Vulcu
"2010 a fost un an care a avut şi un vârf al succesului pe plan profesional, care s-a materializat prin Festivalul de Teatru Scurt, după cinci ani de absenţă. Această revenire în peisajul cultural orădean a fost foarte bine primită,fiind o realizare a întregului colectiv al secţiei române", ne-a spus actorul Daniel Vulcu, director artistic al Trupei "Iosif Vulcan", menţionând că de la începutul stagiunii actuale au foarte multe premiere, din vară până în prezent. În acest sens, trebuie amintite două dintre spectacolele în care orădenii l-au văzut evoluând: "Soare pentru doi", de Pierre Sauvil, unde semnează şi regia artistică, respectiv "Dublă rezervare" sau "Amor cu repetiţie", de Ray Cooney şi John Chapman, în regia artistică a lui Cristian Ioan. În afară de numeroasele rolurile pe care le-a interpretat în spectacole, Daniel Vulcu a evoluat şi în filmul "Morgen", regizat de Marian Crişan, unde a interpretat rolul unui ofiţer al Poliţiei de Frontieră. "2010 a fost un an bun, cu multă muncă. Sperăm să ne aştepte unul şi mai bun, mai ales că e anul în care ne vom întoarce acasă. De fapt, acesta va fi cu siguranţă evenimentul numărul unu al anului: că vom juca în teatru", ne-a declarat actorul Daniel Vulcu.
Sebastian Lupu
Pentru Sebi Lupu, anul care s-a încheiat a fost unul bun, cu roluri reuşite, printre care "Călăul", din "Uciderea lui Gonzago", "Instalatorul", din "Desculţ în parc", adaptare după un scenariu de Neil Simon, "Ilia Afanasievici Şamraev", din "Pescăruşul" de A.P. Cehov, "Bărbatul", din "Terorism", de Vladimir şi Oleg Presniakov, "Directorul hotelului", din "Şi miniştrii calcă strâmb", de Ray Cooney etc., la care se adaugă comediile de succes, jucate în Clubul Escape, alături de colegii săi din Asociaţia Artemotion, "Gunoierul" şi Buletinista". Acestea sunt doar câteva dintre spectacolele în care a evoluat îndrăgitul actor, toate având un succes extraordinar la public.
(Va urma)
FELICITARI TRUPEI ,,IOSIF VULCAN" DE LA TEATRUL DE STAT ORADEA,CARE ARE LA ,,CARMA''PROFESIONISTI DE PRIMA MANA SI CARE PUN, MAI PRESUS DE ,,NEVOILE PECUNIARE DE ZI CU ZI",-ARTA DE A TRAI ,DE A SUPRAVIETUI PRIN DEMERUSRI ARTISTICE CARE ATING SUFLETUL SPECTATORILOR,DETERMINANDU-I SA SE ADUNE IN PREAJMA LOR,CA IN JURUL UNUI,,IZVOR "DATATOR DE SPERANTE ... MULTE ,,SUCCESURI!" IN CONTINUARE!!!