Arbitrii bihoreni se pregătesc de testări
Cei mai buni reprezentanţi ai arbitrajului bihorean se pregătesc pentru susţinerea testelor fizice şi teoretice obişnuite la începutul fiecărui an.
Astfel, cei trei componenţi ai lotului divizionar A, Octavian Şovre, Dorin Mudura (asistenţi) şi Ciprian Danşa (central) vor lua parte în perioada 17-19 februarie la examenele fizice şi teoretice care vor avea loc la Piteşti. O săptămână mai târziu, mai exact în perioada 25-26 februarie, alţi şase arbitri bihoreni, Florin Marcu, Laurenţiu Danşa, Ştefan Erdei (centrali), Carmen Neagu (asistent) - componenţi ai lotului divizionar B, Daniel Dumuţa (central), Călin Cheregi şi Sebastian Moisin (asistenţi) - componenţi ai lotului divizionar C, vor fi supuşi aceloraşi teste, în cadrul reuniunii de la Timişoara. În oraşul de pe Bega vor mai fi prezenţi cavaleri ai fluierului din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara.
Examenul de clasificare a arbitrilor pentru categoria I a fost programat pentru 12 martie, centrele care vor găzdui această acţiune nefiind încă desemnate. Testări vor avea loc şi pe plan local. Astfel examenul pentru categoria a II-a şi absolvirea Cursului de Arbitri vor avea loc, în aceeaşi dată, 27 februarie, ora 16.00, la Liceul "Ady Endre".
În ceea ce-i priveşte pe "cavalerii fluierului" din lotul judeţean, aceştia vor fi testaţi în 4 martie, la ora 10.00, locaţia nefiind încă stabilită. Informaţiile ne-au fost furnizate de către Cornel Pantea, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri (CJA) Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.